M-a nedumerit, m-a amuzat deopotriva naiva credinta ca romanul nostru va renunta la rusinoasa si paguboasa practica a ciubucului, ca urmare a unui duios indemn spre curatire morala. Cu atat mai mult cu cat duhovnica si candida chemare la ordine apartine chiar celui ales sa fie presedintele Romaniei. De aceea, la fel ca multi altii, m-am intrebat si eu daca nu cumva domnia sa face dovada unei comprehensiuni idilice asupra realitatii din tara noastra. Ca, altminteri spus, domnul Traian Basescu este inca departe de a cunoaste dimensiunile acestei urgii nationale, ce viciaza, zi de zi, institutiile statului si serviciile catre populatie.
Mita, bacsisul, ploconul, aproape inexistente in civilizatiile mature, sunt la romani metehne de veche traditie si, din pacate, in mare inflorire in prezent. Ele au luat nastere cu veacuri in urma, in cadrul unor relatii de tip feudal intre cetatean si autoritatea de stat, dar si intre omul de rand si cel obligat, prin lege, sa-i asigure diverse trebuinte. Vicii de comportament, caracterizate prin jecmaneala si abuz de putere. Geneza acestor naravuri dezonorante este complicata si nu e menirea noastra sa-i descoperim cauzele in limitele unui articol de presa. Ne permitem sa observam totusi ca majoritatea cuvintelor, prin care omul nostru denumeste respectivele obiceiuri indemne, releva o obarsie neromaneasca.
Iata cateva exemple: SPAGA: cuvant rusesc si sarbesc ce inseamna buzunar. (Cu alte cuvinte, daca vrei sa obtii ceva, scoate paraua din buzunar). MITA: din cuvantul slavon myto, plata, castig. In rusa si poloneza cu semnificatia de vama. CIUBUC: de la turc. cubuc, lulea. BACSIS: de la turc. bagsis. PLOCON: de la cuvantul slav poklonu, cu sensul de plecaciune. MAZDA: mita, de la slavonescul mizda. SFANTUIALA: de la “sfant”, termen familiar, provenit, la randu-i, din germ. Zwanziger. SPERT: de la cuvantul germ. Sperrzeug, manunchi de speracle.
Asadar, cercetarile de etimologie si semantica, cel putin acestea, ne indreptatesc sa apreciem ca romanii au imprumutat nefastele modele de la megiesi si fosti stapani. Sigur e ca in perioada interbelica, de fertila modernizare si europenizare a intregului edificiu social, ciupeala de sorginte balcanico-levantina a inceput sa bata in retragere. Proces stopat in 1944 si urmat, cum se stie, de cumplita dezagregare morala a poporului nostru. Nicicand romanii n-au fost mai cotropiti de venalitate in relatiile interumane, ca in cele patru decenii si jumatate de prigoana bolsevica. Procesul comunismului, mereu amanat de guvernantii nostri, ar da la iveala nu numai samavolniciile, crimele savarsite de tortionarii stapanirii, ci si cauzele care au dus la denaturarea starii de spirit a neamului nostru.
Obligat sa-si duca zilele in mizerie, privat de elementare mijloace de trai, intr-o tara cu o economie structurata de principii utopice, romanul s-a vazut constrans sa-si procure cele necesare primind sau dand spaga, mita, plocoane. In fapt, sub stramba ocarmuire bolsevica, omul nostru a invatat trei lucruri: sa minta, sa fure, sa fuga de munca.
Am mintit cu totii ca sa ne ascundem gandurile si revolta. De pomina vor ramane sedintele in care salariatii se adunau sa slaveasca politica partidului, pentru ca apoi, tot in grup, sa critice regimul si sa vehiculeze bancuri politice. Asa s-a nascut ipocrizia de supravietuire.
S-a furat pe rupte ori de unde se putea, pentru ca romanul sa-si poata rotunji, cat de cat, venitul si deoarece proprietatea de stat era in realitate proprietatea nimanui. Lipsa patronatului a generat hotia de masa.
Fuga de munca, lucrul de mantuiala au germinat si ele pe compostul asternut de economia centralizata. Nimeni nu te pretuia daca munceai bine, nimeni nu te sanctiona daca trageai chiulul. Atunci, in acele vremuri, s-au nascut cunoscutele zicale: “Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc” si “timpul trece, leafa merge, noi muncim cu drag”. Toleranta abuzurilor, combinata cu mizeria generala, a asigurat conditii excelente celor porniti sa dobandeasca venituri suplimentare pe cai necinstite. Cum bine ne amintim, cetateanul de rand se vedea silit sa dea spaga si plocoane ca sa obtina un kil de carne, un act notarial, o locuinta, dar si masina, televizor, frigider sau diferite avantaje si scutiri. Tot el vara sperturi grase in buzunarul medicului, mecanicului auto, prestatorului de servicii. Se administra mita agentului de circulatie, inspectorului fiscal, controlorului de orice fel. In ultima vreme s-a ajuns sa se dea bani si cadouri chiar celor de la serviciul de pasapoarte sau securistului de unitate. (Autorul acestor randuri a fost obligat sa dea spert omului cu epoletii albastri, pentru a obtine permisiunea unui voiaj turistic in Germania Occidentala.)
Cu acest bagaj fetid am intrat in economia de piata, dupa prabusirea dictaturii ceausiste. In fapt, traditiile de munca, harnicie, devotiune s-au alterat in tot spatiul controlat de sovietici. Exemplul cel mai naucitor il ofera cazul Germaniei. Nemtii, cunoscuti prin tenacitate, sarg, simtul datoriei, constituie azi, intr-o Germanie reunita, doua popoare departajate ca mentalitate de grup si deosebiri comportamentale. Cei din fosta RDG se considera prejudiciati, neindreptatiti de catre bogatii din vestul Germaniei, in vreme ce acestia din urma vad in conationalii lor de la soare-rasare un neam de oameni indolenti, certati cu munca si disciplina.
De retinut ca, dupa 1989, privatizarea comertului si a unor servicii catre populatie a redus in buna masura practica spertului. Nimeni nu mai mituieste notarul sau medicul cu cabinet, deoarece acestia ofera servicii contra cost. Nu mai e nevoie sa dam spaga macelarului, “baiatului de la Alimentara”, comerciantului de masini, televizoare, frigidere, medicamente etc., caci toti acestia alearga dupa tine sa te aiba de musteriu.
Presedintele Traian Basescu, in recenta sa interventie, s-a referit in special la ciubucul pe care romanii il dau medicului curant, fie el de policlinica sau asezamant spitalicesc. Intr-adevar, a face avere din nenorocirea semenului tau, bagand mana in buzunarul celui napastuit de boala si spaima, este un gest abject. Se cunosc nu putine cazuri cand omul sarman s-a vazut silit sa-si vanda vaca din ograda pentru a se supune unei interventii chirurgicale. Un lucru e sigur: aceasta practica inumana s-a raspandit odata cu instalarea comunismului in tara noastra. Nici un medic nu si-a permis castiguri ilicite inainte de navala ciumei rosii. Ciubucul a aparut dupa “colectivizarea” actului medical si cauzele sunt cele cunoscute: desfiintarea cabinetelor private si acordarea unor salarii de mizerie slujitorilor lui Esculap. Numai ca, odata cu trecerea anilor, obiceiul terapeutului de a primi sau cere bani a inceput sa faca parte din insasi viata lui profesionala. (Prin anii '50, tin bine minte, cazurile de mita in sistemul sanitar erau inca foarte rare.)
Medicii se plang de salarii mici si au tot dreptul sa o faca. Dar greu de crezut ca prin dublarea sau triplarea remuneratiei va disparea si gustul pentru venituri ilicite. De remarcat ca la discutii pe aceasta tema, medicii, invitati sa-si spuna cuvantul in cadrul unor emisiuni televizate, ocolesc intotdeauna raspunsurile transante. (Exista nu numai “invidia medicorum”, ci si un soi de “mafia medicorum”.) Actualul ministru al Sanatatii, daca nu ma insel, a propus ca medicii sa fie invoiti sa ia spaga, dar sa declare aceste venituri ca ele sa fie impozitate! Cu alte cuvinte, un fel de jaf pe seama bolnavului, dar cu prada intre doctor si stat. Oribil!
Evident, orice om de buna credinta va fi de acord ca un medic cu vocatie, solicitat de pacienti, atat de necesar noua tuturor, sa poata castiga nelimitat. Dar in conformitate cu o lege care, din pacate inca nu exista. Un asemenea act normativ, impreuna cu planul lui de masuri, ar trebui sa asigure terapeutului venituri suplimentare consistente pe cai cinstite, prin bugetul de asigurari sociale. Bunaoara, un chirurg care executa intr-o zi 8-10 operatii ar fi indreptatit sa primeasca in plus o suma de bani, din partea asigurarilor sociale, egala cu castigul unui cetatean obisnuit intr-o luna. Nimic scandalos in asta.
Cum pot fi starpite delictele de coruptie din toate compartimentele vietii sociale? Simplu: prin mai buna remunerare a celor tentati sa pretinda sau sa accepte mita, dar si prin instituirea unui nemilos si constant control de depistare si sanctionare a impricinatilor.
Inainte de a invata sa traiasca cinstit, romanul trebuie sa invete de frica. Dar cine sa se ocupe de salubrizarea vietii sociale, printr-un program judicios intocmit, cand “alesii”, cocotati in parlament si in guverne se ingrijesc de-ale lor, nu de-ale noastre? In locul unor masuri concrete, natia are parte de indemnuri pentru organizarea unui boicot national impotriva spertarilor. Apel patetic ce aminteste chemarile adresate odinioara oamenilor muncii de catre conducatorii partidului iubit.
