15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCadavre de cai, găsite pe un câmp din Arad

Cadavre de cai, găsite pe un câmp din Arad

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad şi Poliţia au fost sesizate de şoferi cu privire la existenţa a trei cadavre de cai, pe marginea unui drum aflat între municipiul Arad şi localitatea Fântânele, iar cu ajutorul microcipurilor s-a reuşit identificarea ultimului proprietar, un bărbat din judeţul Dolj.

Directorul DSVSA Arad, Viorel Agud, a declarat pentru News.ro că animalele au murit, cel mai probabil, asfixiate într-un camion, cadavrele fiind abandonate în noaptea de miercuri spre joi.

Autorităţile suspectează că a fost vorba de un transport ilegal de cai, iar şoferul ar fi înghesuit prea multe animale în remorcă.

“Vorbim de un transport ilegal. Este posibil să fi fost încărcate prea multe animale în camion şi să se fi asfixiat. Am contactat o firmă de ecarisaj, care va merge urgent să ridice leşurile”, a declarat Agud.

Reprezentanţi DSVSA au prelevat probe biologice, pentru a stabili cauza morţii cailor, şi au sesizat Poliţia, care a început cercetări.

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă