13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalMotivul pentru care Putin nu se va mai vedea cu Trump

Motivul pentru care Putin nu se va mai vedea cu Trump

”La Paris vor sosi numeroşi şefi de stat şi de guvern care vor avea o agendă foarte aglomerată, cu multe acte oficiale şi protocolare”, a declarat presei locale purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Trump a anunţat luni că probabil nu se va vedea cu omologul său rus la sfârşitul săptămânii la Paris şi că aşteptata reuniune dintre cei doi va avea loc în cadrul summitului G20 din Argentina, la sfârşitul lui noiembrie.

”Încă nu am stabilit nimic. Nu sunt sigur că vom avea o întrevedere la Paris. Cel mai probabil nu”, a declarat luni Trump.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, ”de fapt, s-a ajuns la un acord conform căruia va fi complicat să se organizeze un summit” la Paris, însă cei doi şefi de stat se vor vedea ”într-o formă sau alta” pentru a discuta despre viitoarea lor întâlnire, care cel mai probabil se va produce în Buenos Aires, cu ocazia summitului G20. ”Este foarte sigur că ambii se vor afla în Argentina pentru summitul G20, motiv pentru care se poate presupune cu un înalt grad de probabilitate că vor discuta tocmai despre această posibilitate”, a adăugat el.

Putin şi Trump vor participa la 11 noiembrie, la Paris, la ceremoniile prilejuite de împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial, la invitaţia preşedintelui francez Emmanuel Macron. Anterior, Kremlinul menţionase că era puţin probabil ca Putin şi Trump să aibă la Paris o întrevedere mai amplă, spre deosebire de întâlnirea ”prelungită şi substanţială” care este avută în vedere pentru summitul G20 din Buenos Aires.

Totodată, Peskov a subliniat că deocamdată ”nu se conturează tendinţe concrete” de normalizare a relaţiilor bilaterale tensionate. În plus, Peskov a spus că nu este loc de iluzii şi nu este cazul ca cineva să creadă că relaţiile dintre cele două ţări se vor schimba după alegerile legislative din SUA de la jumătatea mandatului. ”Credem că nu trebuie să ne amăgim şi să ne închipuim că (scrutinul) va aduce unele clarificări”, a insistat Peskov.

Cele mai citite

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă