16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziții la persoane suspectate de proxenetism

Percheziții la persoane suspectate de proxenetism

Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, descinderile au loc în municipiul Bucureşti, precum şi în alte locaţii din judeţele Prahova, Braşov şi Giurgiu.

“Începând cu luna iulie, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, care racolau femei în vederea practicării prostituţiei, atât în ţară, cât şi în Marea Britanie. De asemenea, parte dintre persoanele în cauză facilitau practicarea prostituţiei, prin închirierea de imobile în acest scop”, se precizează în comunicat.

Poliţiştii din Prahova vor pune în aplicare nouă mandate de aducere, persoanele ridicate urmând să fie conduse la sediul inspectoratului pentru a fi audiate.

Percheziţiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor SIAS din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Prahova, precum şi cu participarea unor echipe de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei şi IPJ Giurgiu.

De asemenea, la activităţi participă şi echipe din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploieşti.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă