4.4 C
București
duminică, 20 octombrie 2024
AcasăSpecialEmil Boc ar castiga detasat alegerile in fata lui Rus si a...

Emil Boc ar castiga detasat alegerile in fata lui Rus si a lui Funar

Presedintele PD, Emil Boc, ar castiga detasat alegerile pentru functia de primar al municipiului Cluj-Napoca daca saptamana viitoare ar avea loc alegeri. Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie realizat de angajatii Institutului de Cercetari Sociale si de Centrul pentru Studierea Democratiei, care grupeaza cadre didactice de la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii „Babes-Bolyai”.
Sondajul a fost efectuat in perioada 25 martie – 3 aprilie, deci inaintea scandalului legat de nealegerea lui Constantin Ticu Dumitrescu in fruntea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care a afectat serios imaginea PD. Esantionul a cuprins 952 de persoane, iar marja de eroare a fost de 3,2 la suta.
Astfel, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru functia din fruntea Primariei, iar in turul al doilea s-ar infrunta Emil Boc si fostul vicepremier PSD Ioan Rus, primul ar obtine 66,1 la suta din voturi, in timp ce liderul filialei social-democrate ar primi 20,4 la suta din sufragii. La alegerile din 2004, Rus obtinuse in primul tur mai multe voturi decat Boc. El era, insa, candidatul comun al PSD si al UDMR, iar populatia maghiara reprezinta circa 19 la suta din totalul celor care locuiesc in oras.
Daca in turul al doilea al alegerilor pentru functia de primar s-ar infrunta Emil Boc si Gheorghe Funar, actualul primar ar avea 70,5 la suta din sufragii, iar fostul edil ar primi doar 16,7 la suta din voturi. Acest lucru inseamna ca nucleul dur al PRM s-ar regrupa in jurul lui Funar, in ciuda demisiilor repetate din partid.
Aceste stari sunt confirmate si de faptul ca daca in turul al doilea al alegerilor pentru functia de primar s-ar infrunta Ioan Rus si secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, primul ar obtine 51,4 la suta din voturi, in timp ce al doilea ar fi ales de 24 la suta dintre alegatori.

Alianta PNL-PD ar zdrobi concurenta

Daca liderii PSD si ai PRM si-au pastrat cea mai mare parte din capitalul de simpatie, in privinta infruntarii dintre partide, situatia ar fi dramatica pentru ele. Alianta „D.A.” ar primi 52 la suta din voturi, lucru explicabil prin faptul ca liderii celor doua partide controleaza autoritar administratia locala si se bucura de o vizibilitate mare. PSD si PRM ar primi fiecare doar 6,7 la suta din voturi.
In istoria pe termen lung a municipiului Cluj-Napoca, scaderea drastica a PSD in preferintele alegatorilor nu ar fi o surpriza chiar atat de mare. In mod constant, acest partid a obtinut rezultate slabe in oras, insa a recuperat in competitia politica din mediul rural. Alegerile din anul 2004 au fost mai degraba o exceptie fericita pentru partid.
Exista, insa, si explicatia legata de marile scandaluri de coruptie care au macinat formatiunea politica. O alta cauza ar fi lipsa din peisajul public a celor mai importanti lideri ai partidului. Singurul care a tinut sa comunice constant cu alegatorii a fost consilierul local Remus Lapusan, presedintele organizatiei municipale a PSD.
Liderul filialei, Ioan Rus, a preferat sa intre in expectativa si a fost prezent mai mult in chestiuni legate de disputele interne din partid decat de lucrurile resimtite ca fiind cu adevarat importante de catre alegatori.

30 la suta dintre maghiari ar vota cu Alianta

Sondajul arata ca UDMR ar primi doar 4,7 la suta la alegerile municipale, pentru ca 30 la suta dintre maghiari ar vota cu Alianta PNL-PD. Politologul Catalin Baba, decanul Facultatii de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii „Babes-Bolyai”, considera ca Uniunea va obtine in realitate mult mai multe voturi, pentru ca aceasta formatiune se mobilizeaza exemplar in campanie.
PNGCD, PC si PPCD ar obtine intre zero si doi la suta din voturi. Toate cele trei partide sunt afectate puternic si de schimbarea de brand, iar unele si de schimbarea de doctrina. In contextul scandalului CNSAS, este posibil ca PPCD sa fi crescut in sondaje, in conditiile in care ar beneficia de imaginea buna a taranistului Constantin Ticu Dumitrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania.
Tot sondajul a aratat ca clujenii il percep pe primarul Emil Boc in primul rand ca „omul lui Basescu”, iar apoi ca fiind harnic si bun gospodar. Alegatorii nu ar fi prea mult deranjati de drumurile dese ale edilului la Bucuresti, iar neindeplinirea unor promisiuni electorale ar fi pusa mai degraba pe starea proasta a economiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă