14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieDumitru Costin: Am propus creșterea la 2.400 lei a salariului minim pe...

Dumitru Costin: Am propus creșterea la 2.400 lei a salariului minim pe economie

„Luni, săptămâna asta trebuia să avem un Consiliu Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care nu a mai avut loc, am primit o comunicare scrisă, ni s-a spus că primul ministru, domnul Ciucă, are un program foarte încărcat şi nu îşi mai permite să participe la acest CNT. Din informaţiile de care noi dispunem la această oră se pare că cel care e nominalizat să formeze Guvernul, viitorul prim-ministru nominalizat, domnul Florin Cîţu, doreşte să îşi asume decizia politică şi pe sub uşi, prin crăpăturile de uşi, am aflat că intenţia este de a îngheţa salariul minim pe economie la valoarea din 2020.”, a spus duminică, Dumitru Costin.

Liderul BNS a reamintit că sindicatele au propus ca de la 1 ianuarie salariul minim pe economie să crească la 2.400 lei brut, în timp ce din zona patronatelor propunerea a fost de 2.300 lei brut.

„Formula de calcul care a determinat salariul minim din 2020, care a fost propusă de acelaşi guvern, cu acelaşi sprijin politic, lua în calcul atât inflaţia, cât şi creşterea de productivitate. Confederaţiile sindicale au lucrat exact pe aceeaşi formulă de calcul, în care am luat şi inflaţia şi productivitatea. Acum unul din partenerii sociali, patronatele, zic să discutăm doar de inflaţie, dă-o încolo de productivitate, nu mai discutăm de ea. Hai să discutăm şi de productivitatea muncii, ne place să o mestecăm doar când ne convine nouă? Noi am lucrat cu materialul clientului, adică cu formula guvernamantală, cu aia am determinat salariul minim, pe cifre şi date care ne sunt confirmate în scris cei de la Statistică.”, a adăugat Dumitru Costin, citat de News.ro.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă