18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieCare va fi prima țară care oficial va adopta Bitcoinul ca monedă...

Care va fi prima țară care oficial va adopta Bitcoinul ca monedă alături de dolarul american

Într-o videoconferinţă din cadrul Bitcoin 2021, cel mai mare eveniment despre criptomonede din istorie, organizat anul acesta în Miami, preşedintele Nayib Bukele a anunţat încheierea unui parteneriat între El Salvador şi Strike, companie dedicată producţiei de portofele digitale care va construi infrastructura financiară a ţării folosind tehnologia Bitcoin.

„Săptămâna viitoare voi trimite către congres un plan prin intermediul căruia Bitcoin-ul va deveni un mijloc legal de plată”, spune Bukele.

Jack Mallers, fondatorul şi CEO-ul grupului Strike, susţine că decizia va reprezenta o „lovitură auzită în toată lumea”.

„Factorul revelator constă în faptul că Bitcoin-ul este cel mai grozav activ de rezervă care a fost creat vreodată, dar şi o reţea monetară superioară. Depozitele în Bitcoin oferă o modalitate de a proteja economiile în curs de dezvoltare în faţa potenţialelor şocuri generate de inflaţie”, a declarat Mallers.

El Salvador este în mare parte o economie bazată de cash, de vreme ce aproape 70% din populaţie nu deţine carduri de credit sau alte conturi bancare. Banii trimişi acasă de emigranţi reprezintă 20% din produsul intern brut (PIB) al ţării din America Centrală. Totodată, serviciile actuale pot cere peste 10% pentru aceste transferuri internaţionale, care pot ajunge în câteva zile la destinatari şi uneori necesită o preluare fizică din partea recipienţilor.

În prezent, cea mai valoroasă monedă virtuală din lume ajunge la circa 36.000 de dolari, cu peste 34% sub nivelul înregistrat în urmă cu o lună. Zilele trecute, Bitcoin-ul a suferit o nouă scădere după ce Elon Musk a sugerat că nu mai susţine criptomoneda. Anterior, miliardarul a declarat că producătorul de maşini electrice Tesla nu va mai accepta Bitcoin ca metodă de plată din cauza temerilor provocate de cantitatea masivă de energie pe care o foloseşte moneda, ştergând într-o singură zi sute de miliarde de dolari din piaţa crypto.

Luni, Bitcoin şi Ether, a doua cea mai puternică monedă digitală, au recuperat o parte din pierderile înregistrate de-a lungul weekendului, generate de o serie de rapoarte conform cărora platforma chineză de social media Weibo a suspendat conturile mai multor lideri de opinie din piaţa crypto.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă