Inca din 1997, la scurt timp dupa capturarea teroristului Johannes Weinrich, „Romania libera” a publicat dovezi despre trecerea prin Romania a echipei lui Carlos Sacalul. Neamtului Weinrich si echipei sale intru terorism le-au fost confectionate pasapoarte de catre expertii DIE, colaborarea cu generalul Nicolae Plesita culminand cu o „livrare” masiva de explozibili si arme de tot felul, inclusiv aruncatoare de grenade.
In vreme ce Nicolae Plesita ii trata la Bucuresti pe Carlos Sacalul si Weinrich ca pe niste ambasadori, ii schingiuia pe romanii care doar susoteau la adresa regimului comunist.
Capitolul lll al rechizitoriului defineste limpede infractiunile, printre care si atentatul de la „Europa Libera”, comandat de Bucuresti sub numele „Tangoul munchenez”.
Rechizitoriul Procuraturii Generale din Berlin dezvaluie implicarea Securitatii si a generalului Plesita in actiuni teroristeUn alt atentat urma sa aiba loc conform planificarii inculpatului la un obiectiv din Berlinul de Vest. In vederea pregatirii acestuia, inculpatul a adus la 31 mai 1982 de la Bucuresti pe calea aerului o geanta cu 24 kg explozibil la Berlinul de Est. Acest atentat nu a putut avea loc imediat din cauza ca ministerul pentru siguranta statului l-a sechestrat la intrarea in tara a inculpatului.
Ulterior, din insarcinarea primita din partea bandei, avocatul francez Jacques Verges (numele de acoperire „Herzog”), in convorbirile sale purtate cu secretarii de stat francezi Kessus si Joinet a incercat eliberarea lui Kopp si Breguet. La contactele directe ale inculpatului a asistat si avocatul elvetian Rambert „Duke”), pe care Verges l-a informat tot timpul. In acest timp banda a sistat trecator atentatele in Franta impotriva obiectivelor franceze si in locul acestora, in cooperare cu organizatiile subterane ELA/OELA si din insarcinarea serviciului de informatii libiene, a trecut la un atentat in Atena la 13 aprilie 1983, aratat la punctul IV.
Dupa ce avocatul Verges nu a reusit sa convinga autoritatile franceze sa elibereze inainte de termen pe membrii arestati ai bandei, inculpatul si Sanchez au hotarat sa reia „razboiul privat” impotriva Frantei. In acest scop, inculpatul a planificat printre altele deturnarea de altfel nereusita a aeronavelor AIR FRANCE si UTA la Dubai, Caraci, Bahrein si Zurich. Mai departe atentatele asupra hotelului Merridie din Nissa si asupra ambasadorului Frantei la Roma. Deja catre sfarsitul lunii martie 1982 inculpatul, impreuna cu membrul bandei Refaat Aboul Hosn („Riad”), capitan al companiei aeriene libaneze „MEA”, in cadrul unei intalniri la Berlin (Est) a elaborat planuri detaliate privind deturnarea unui avion de pasageri al Arabiei Saudite.
Prima actiune dupa „pauza de odihna” a fost atentatul asupra centrului cultural francez „Maison de France” din Berlinul de Vest, al inculpatului cu participarea lui Abul Hakam si al membrului bandei El Sibai. Un vizitator de 26 de ani a fost ucis, multi altii au fost grav raniti. Inculpatul in calitate de cofaptas al atentatului a fost condamnat la privare de libertate pe viata prin sentinta tribunalului landului Berlin din 17 ianuarie 2001 din cauza omuciderii prin asociere.
Intr-o scrisoare de recunoastere catre fostul minister federal al internelor, Sanchez s-a referit in mod explicit in numele „Organization of the Arab Armed Struggle – Arm of the Arab Revolution”, la „conflictul armat”, care „ne-a fost impusa de regimul francez”.
Au urmat la 31 decembrie 1983 actiunile de la Marseille, care formeaza obiectul acuzarii.
Sub impresia atentatelor si constatand ca inculpatul actioneaza incalculabil, MfS i-a interzis in fine, la inceputul anului 1984, orice sedere in continuare in RDG. La sfarsitul anului 1985 s-au raliat la aceasta si autoritatile maghiare.
La 4 mai 1985 organele franceze au pus-o in libertate pe Magdalena Kopp si au expulzat-o in Republica federala, de unde la 24 mai a calatorit prin Berlin (Est) la Damasc. Bruno Breguet a fost pus in libertate la 17 septembrie 1985.
3. Infractiunile
a) Atentat la Paris-Orly
Incepand cel tarziu cu inceputul lunii decembrie 1974 Sanchez a pregatit un atentat terorist impotriva unui avion de pasageri israelian El Al. Prin aceasta s-a vrut razbunarea uciderii conducatorului organizatiei teroriste palestiniene PFLP (Front Popular pentru Eliberarea Palestiniei) Mohamed Boudia in iunie 1973 la Paris.
Deja la acest moment nemtii Wilfrid Bose („Bony”) si Ingeborg Kuhlmann si inculpatul au facut parte din gruparea „Carlos”. Cercul de persoane in acelasi timp a facut parte din asa-numitele „Celule Internationale Revolutionare” care s-au format in spatiul Frankfurt/Main. La planificarea atentatului, inculpatului i s-a trasat sarcina asigurarii conspirative a masinilor necesare pentru savarsirea faptei si pentru fuga de la fata locului.
In cadrul pregatirii atentatului inculpatul a calatorit pe calea aerului din Frankfurt/Main spre Paris, la data de 26 decembrie 1974. Dupa prezentarea buletinului de identitate federal nr. 8262473 falsificat, pe numele „Klaus Muller” s-a cazat la hotelul „des deux Gares”.
Corespunzator cu planificarea in comun a infractiunii, inca in aceeasi zi inculpatul s-a prezentat la firma CIFA pentru inchirieri auto. Prezentand buletinul de identitate aratat mai sus si a unui permis de conducere falsificat la fel, el a inchiriat un autoturism Peugeot 504, cu nr. de inmatriculare 4131 ZT 75.
Inculpatul a inchiriat la 8 ianuarie in acelasi mod de la firma HERTZ un alt Peugeot 504, ca vehicul necesar pentru infractiune, cu nr. de inmatriculare 4912 FP69. El a declarat aici ca locuieste la hotelul „Select”.
Apoi la 9 ianuarie 1975 inculpatul a inchiriat a treia masina, de tip Simca 1100, nr. de inmatriculare 890 ART75, de la firma AUTORENT din Paris, care a devenit mai tarziu folosita pentru fuga de la fata locului. Si aici a prezentat martorei Castagna un buletin de identitate si un permis de conducere pe numele „Klaus Dieter Muller”. A declarat din nou locul de cazare la Select Hotel, Place de la Sorbonne.
Inca in aceeasi zi inculpatul a inchiriat a patra masina. Pentru obtinerea unui Citroen GS, nr. de inmatriculare 8537 ZC 75, a prezentat firmei de inchiriere CITER inca o data documentele sale falsificate si a semnat procesul-verbal de inchiriere cu „Klaus Dieter Muller”.
La 13 ianuarie 1975 cei trei faptasi, fiind vorba cu probabilitate ridicata despre Ziad Abou Nidal alias Alexandro Girardi („Ziad”),
Naif Durbali („Tarek”) si Raghdan Fares („Omar”) s-au deplasat la aeroportul Orly, impreuna cu inculpatul, cu masina inchiriata de acesta in acest scop la 8 ianuarie, cu un Peugeot 504, nr. de inmatriculare 4912 FP69. De la strada de legatura intre terminalele Orly-Vest si Orly Sud, in jurul orei 12:15 cu un lansator de rachete sovietic RPG 7-V au tras doua rachete asupra unei aeronave de pasageri Boeing 707 a societatii israeliene El Al, zbor nr. 221 spre Montreal si New York, ocupata de 136 pasageri si 12 membri ai echipajului.
Ambele focuri au gresit tinta. Prima racheta a strapuns peretele de grosime de 20 cm al cladirii 433 a aeroportului la o distanta de 575 m si a distrus un atelier in aceasta cladire. A doua racheta a trecut cu 1 m deasupra masinii El Al, dupa care a strapuns corpul unui avion de pasageri DC9 al societatii iugoslave JAT, care stationa la o distanta de 330 metri, dupa care a intrat in cladirea 423 a aeroportului printr-o fereastra.
In avionul JAT care trebuia sa decoleze la ora 12:45, in acest moment se aflau capitanul de zbor, copilotul, doua stewardese si stewardul Rama Tahirovici. La nivelul randului 12 de scaune si in imediata apropiere a rezervorului de combustibil a masinii capul exploziv a distrus mai multe scaune. Aschiile l-au ranit pe Rama Tahirovici. O aschie de metal a strapuns coapsa stanga a jandarmului Rene Barbara, care asigura paza avionului. O alta aschie metalica l-a nimerit pe frunte pe Augusto Faria, care s-a ocupat de incarcarea spatiului de bagaje.
Imediat dupa tragerea celei de-a doua rachete, faptasii au fugit cu masina lor in directia Paris. La intersectia Avenue de Stalingrad/Avenue de la Republique au oprit masina in care au lasat lansatorul de rachete. Au schimbat apoi cu masina Simca 1100, care stationa in imediata apropiere si care a fost inchiriata de inculpat in acest scop si au continuat fuga lor cu aceasta masina in directia Paris. Masina a fost gasita la 14 ianuarie 1975 la un loc de parcare in Bourg la Reine si asigurata de politie la 1 februarie. In habitaclu s-a gasit un pistol automat, calibru 7,63 cu magazie, o magazie de rezerva si doua grenade de mana. Masina Peugeot 504 – 4131 ZT 75, inchiriata de la firma CIFA, a fost restituita de catre inculpat, la data de 9 ianuarie, firmei de inchiriere.
Inca in dupa-amiaza zilei atentatului s-a prezentat telefonic la agentia de stiri Reuter din Paris un barbat care vorbea cu accent si a declarat: „Bomba a fost intr-adevar trimisa asupra El Al; data urmatoarea acest lucru va reusi”. La intrebarea privind identitatea sa barbatul a raspuns cu „Commando Mohamed Boudia”.
Intr-adevar cei trei membri ai „Commando Mohamed Boudia” au incercat la 19 ianuarie sa loveasca cu un aruncator de rachete un Boeing 747 al El Al, care rula la aeroportul Orly spre pista de decolare, cu 200 de pasageri. Dupa ce faptasii au dat gres, deoarece fortele de securitate au observat inainte de tragere pe un faptas care a ochit asupra avionului, teroristii s-au baricadat cu ostaticii, printre care s-a aflat si un copil de 4 ani, intr-o caldire a aeroportului. Ei au fortat lucrurile pentru ca autoritatile franceze sa puna la dispozitia lor un avion pentru a fugi in Irak. Pretentiile teroristilor au fost transmise printr-o scrisoare, care a fost semnata prin „PFLP Commando Mohamed Boudia”.
b) Atentat asupra „Radio Europa Libera din Munchen”
Drept contraserviciu pentru ajutorul logistic si material acordat bandei de catre Securitatea romana, inculpatul si Sanchez s-au angajat in toamna anului 1980 sa execute comenzi de ucidere impotriva agentiei romane de stiri. In consecinta banda trebuia sa-l ucida pe Emil Georgescu, care era colaboratorul serviciului american de „Radio Europa Libera”/”Radio Free Europe”, printr-un atentat cu explozibil, impotriva cladirii emitatorului. Pentru discutiile preliminare corespunzatoare cu colaboratorii SECURITATII, inculpatul s-a aflat la Bucuresti in perioadele: intre 22 si 25 septembrie, intre 21 si 24 noiembrie si la 27 decembrie 1980.
Emitatorul Radio Europa Libera, care la vremea respectiva a fost finantat de ministerul de externe al SUA, a difuzat regulat rapoarte critice in limba romana catre Romania comunista. Romanii care au activat la postul de emisie au fost considerati drept inamici ai statului de catre regimul CEAUSESCU.
Cladirea emitatorului se afla la marginea Gradinii engleze la Munchen – Bogenhausen. Ea era formata din aripi monoetajate (A pana la F) cu mansarde. Axa principala a cladirii urmarea strada Oetting. Intreaga zona a fost imprejmuita cu un gard cu sarma ghimpata si spre strada Oetting a fost asigurata cu un zid de 2 m inaltime. Partile de cladire care se aflau direct pe strada nu au beneficiat de nici o asigurare speciala.
La pregatirea si realizarea atentatului s-au cuplat inculpatul si Sanchez si membrii organizatiei teroriste basce ETA, precum si o grupare extremista din Elvetia, printre care si urmaritul separat Bruno Breguet. Astfel doi participanti ETA, printre care conducatorul actiunii, Jose Larretxea, decedat intre timp, la dorinta inculpatului, au transportat doua autoturisme necesare pentru savarsirea faptei din Marsilia la Munchen, unde le-au predat faptasilor care s-au deplasat acolo, printre care si inculpatul.
In seara zilei de 21 februarie 1981 inculpatul, impreuna cu alti faptasi, printre care Breguet, au asezat o bomba formata din explozibil Nitropenta, de circa 15 kg in dreptul partii exterioare a aripii B a cladirii emitatorului. Explozia, care a avut loc la ora 21.50, a cauzat distrugeri grele ale cladirii. In locul amplasarii incarcaturii explozibile peretii s-au spart pe o lungime de circa 1,80 m, pana la pardoseala pivnitei. Pe o grinda de colt betonul a fost aruncat pe o lungime de circa un metru, strapungand armatura de beton.
Multe spatii de lucru au fost distruse complet, impreuna cu instalatiile interioare. Zeci de usi, partial combinate cu sticla, geamuri, dulapuri metalice de comanda ale centralei telefonice au fost aruncate spre interiorul camerelor. Suflul exploziei a distrus inventarul si a cauzat caderea planseelor. Dupa constatarile asiguratorilor in cele 250 de camere ale cladirii au aparut daune la nivel de aproape patru miliarde marci. Daunele nu s-au limitat numai la cladirea propiu-zisa.
Chiar la o distanta de 150 metri, la care se afla imobilul Oettingenstrasse 66, s-au spart geamurile, au cazut pe strada parti din fatada. La imobilul de la Widenmayerstr. 50/51 presiunea exploziei a rupt acoperisul. Geamurile s-au spart pana la etajul patru. Suflul exploziei a distrus in imprejurimi 400 de geamuri.
Martorul Antalis, care s-a aflat in studioul de stiri al sectiei cehoslovace, a suferit in urma atentatului raniri ale capului, ale zonei toracelui si pe maini. Ambii ochi au fost loviti de aschii. Ranirile au necesitat tratamente spitalicesti timp de trei luni si au condus la orbirea ochiului stang. Martorul sufera si astazi de dureri de cap, insotite de vajait in urechi.
Martorul Fischer, de asemenea, a fost ranit de aschii de sticla pe cap si pe torace, printr-o ranire cu cioburi de sticla a bratului stang, astfel ca si astazi libertatea de miscare si de apucare a martorului este limitata. Chiar si nivelul capacitatii auzului este scazut. In urma atentatului martorul sufera de tulburari psihosomatice, cu dificultati de respiratie, cu tremuraturi si crampe.
Martora Pulda, care s-a aflat in aceeasi incapere cu martorul Fischer, a suferit o fractura dubla a craniului, cu pierdere de masa cerebrala, o fractura a maxilarului inferior si arsuri de gradul trei ale fetei. Jumatatea stanga a nasului a fost smulsa. In ciuda celor patrusprezece interventii plastice asupra fetei, martora are multe cicatrice in continuare. Conform declaratiilor martorei, ea s-a simtit ca un „monstru”. Copiii au inceput sa planga la vederea ei.
Din motive de economie procedurala, cercetarile s-au limitat la cazurile Georgescu, Antalis, Fischer si Pulda.
c) Atentat in str. Marboef din Paris
Deja la inceputul anilor '80 inculpatul, precum si Sanchez s-au declarat a fi gata pentru un „contraserviciu” pentru sustinerea din partea Siriei a bandei sub forma uciderii editorului la Paris al hebromadarului in limba araba „Al Watan Al Arabi” („Natiunea araba”), Walid Abou Zahr. Cei care au comandat direct infractiunea au fost conducatorii serviciului de stiri al fortelor aerului din Siria:
El Khouly si adjunctul acestuia, Haitham SAD. Fondul a fost reportajul proirakian din jurnalul tiparit in 60.000 de exemplare indreptat impotriva guvernului Siriei, a carui comercializare a fost interzisa in Siria.
Deja in seara zilei de 19 decembrie 1981 niste faptasi, ramasi necunoscuti, au amplasat un explozibil introdus in cartonul unui casetofon ambalat in hartie de cadou in fata usii de intrare a „Al Watan Al Arabi”, situat la etajul 4 al cladirii rue Marboef 33, sectorul 8, Paris, format din trei cilindri TNT si un ceas de mana ca declansator, care insa cu un minut inaintea exploziei a fost dezamorsat de catre expertii francezi. Asa cum rezulta din cercetarile autoritatilor franceze, casetofonul a fost cumparat de un diplomat al ambasadei Siriei de la Paris. El a fost expulzat de catre guvernul francez cu cateva ore dupa atentat.
In vederea pregatirii actiunii membrii bandei au studiat cladirea editurii de la Paris, rue Marboef nr. 33, precum si imprejurarile vietii lui Abou Zahr.
In ianuarie 1982 in special Breguet a supravegheat intens cladirea si a facut insemnari detaliate. Dupa ce prima tentativa de atentat din 17 februarie 1982 a esuat prin arestarea lui Kopp si Breguet, banda a intreprins cea de-a doua tentativa, la care s-a vrut ca impreuna cu atentatul sa se realizeze si o incercare de santaj in vederea punerii in libertate a membrilor bandei Kopp si Breguet.
Membrul bandei Wilhelmine Gotting a inchiriat de la firma Hertz din Liubliana (Iugoslavia) un autoturism Opel Kadett, nr. austriac de inmatriculare W 691-814, cu ajutorul documentelor elvetiene Securitate falsificate (permis de conducere si pasaport de calatorie) „Margritt Stadelmann” care stateau la dispozitie, autoturism pe care l-a transportat la Paris cu participarea lui Christa Margot Frohlich, unde vehiculul a fost preluat de inculpat.
Inculpatul a asezat apoi in interiorul vehiculului o bomba, care a constat din circa 20 kg explozibil TNT, cu un declansator. A parcat autoturismul in noaptea de 22 aprilie, catre miezul noptii, in fata casei rue Marboef 33.
Asa cum a fost planificat si intentionat, explozibilul a fost detonat la 22 aprilie 1982, in jurul orei 9.02, distrugand complet masina. Aschiile metalice au nimerit-o pe Nelly Alice Guillerme, de 30 de ani, care intamplator a trecut la o distanta de circa zece metri de autoturism, in drum spre locul de munca. Parti din fata ei au fost sfasiate, craniul a fost complet zdrobit. A mai suferit rani serioase pe jumatatea superioara a corpului si si-a pierdut complet sangele la fata locului. Persoana ucisa a fost gravida si a intentionat sa se casatoreasca la 29 mai.
A fost necesara transportarea la spital a 59 de persoane cu sangerari partial puternice. Majoritatea victimelor au fost ranite la cap din cauza cioburilor de sticla. Multi au ajuns in stare de inconstienta din cauza socului de presiune a exploziei si si-au revenit numai in spital.
Unii raniti au fost nevoiti sa stea in spital timp de mai multe saptamani pentru tratament.
Au fost deteriorate sau distruse in total 21 vehicule parcate in apropierea locului atentatului. Un vehicul a fost distrus din cauza incendiului. Numeroase geamuri s-au spart. Magazinele din zona, printre care restaurantul „Chez Bebert” si „Le Mandarin Marboef”, au fost devastate. In imprejurimi, pe o raza de doua sute metri, strada a avut un aspect ca dupa un atac aerian. Abou Zahr nu a fost ranit deoarece el, din cauza fricii de atentat, nu a mai parasit locuinta sa.
Din motive de economie procedurala, procedura a fost limitata la omucideri efectuate.
d) Atentat la Atena
La initiativa cercurilor serviciului secret libian, cu care Sanchez si inculpatul au avut contacte stranse, inculpatul a planificat de la inceputul anului 1983 uciderea ambasadorului la Atena a Arabiei Saudite, Abdullah Al Malhoog, printr-un atentat cu explozibil. In planificare au fost atrasi de catre inculpat si teroristi greci.
Drept pregatire pentru atentat inculpatul a initiat ca la sfarsitul lunii martie 1983 sa fie adusa din Budapesta la Atena o instalatie de bruiaj cu telecomanda, printre care si un receptor „RX 60” provenit din Elvetia.
La initiativa inculpatului, un membru al bandei „Gianni” la 6 aprilie 1983 a inchiriat un autoturism Daihatsu Cuore, numar de inmatriculare OP-2474, de la firma de inchiriere „Just” din Atena, folosind pasaportul italian si permis de conducere pe numele „Bruno Rivera” puse la dispozitia bandei de catre Securitate.
Acelasi faptas, in aceeasi zi, a inchiriat pe la ora 17.30 de la firma Hertz un autoturism Opel Kadett, numar de inmatriculare YO-7459, folosind din nou documentele amintite.
In pregatirea si savarsirea actiunii a fost inclus Jamal Darwich, numit „George”, care s-a folosit de pasaportul diplomatic sirian nr. 5171/84 pe numele fals de „Adnan Hamwi”.
In zilele urmatoare faptasii au amplasat la „Daihatsu” mai multe kilograme de explozibil ce putea fi explodat cu ajutorul telecomenzii „RX-60” aratat mai sus.
Vehiculul astfel pregatit, corespunzator cu data planificarii, la 13 aprilie 1983 a fost parcat la intersectia Papanastassiou/Taigetostrasse din suburbia Palao Psychiko a Atenei iar telecomanda bombei a fost activata. Faptasii au schimbat apoi cu masina Kadett parcata in apropiere. In aceasta masina s-a aflat declansatorul „RX 60” intr-o servieta.
Atunci cand masina de serviciu a ambasadorului Arabiei Saudite, tip Daimler-Benz, nr. de inmatriculare DS-4016, impreuna cu o masina insotitoare, s-a apropiat de intersectie si s-a aflat la nivelul Daihatsu George a declansat bomba cu ajutorul telecomenzii, conform indicatiilor primite in prealabil din partea inculpatului. Explozia care a urmat a dezmembrat Daihatsu pana la nerecunoastere. Fragmentele distincte ale vehiculului au zburat la o distanta de 2,5 kilometri. Pe carosabil s-a format un crater cu o adancime de 40 cm, mai multi copaci de pe marginea carosabilului au fost dezradacinati.
Masina de serviciu saudita mergea in fata, era condusa de martorul Apostolidis, in ea s-a aflat primul secretar al ambasadei Ghazi, caroseria masinii a fost puternic deformata in urma exploziei. Geamul parbriz a fost spart, din care cauza pasagerii au suferit usoare raniri prin cioburile de sticla. Pana la o distanta de 300 m s-au spart geamurile caselor.
Un autoturism Autobianci, nr. de inmatriculare ZE-5393, parcat pe strada, proprietatea lui Elpinik Papanastasiou, a luat foc si a ars complet. In casa de locuit din str. Papanastasiou 19 suflul de presiune a devastat locuintele lui Theodoros Ghadios si Georgios Katsanos.
Amabasadorul Arabiei Saudite a fost luat cu masina ambasadei, nr. de inmatriculare DS40-16, de soferul sau, Konstantinos Evaggelou, in ziua atentatului, pe la ora 10.00. Corespunzator unui obicei, dupa un scurt parcurs ambasadorul a parasit autoturismul, ca dupa cativa pasi de plimbare sa se urce din nou in masina. In momentul declansarii explozibilului el nu s-a aflat in masina. Detonatia a distrus parbrizul, roata din fata dreapta a vehiculului, care a fost aruncat si oprit de un pom.
Intre cele doua masini ale ambasadei conducea autoturismul sau martorul Androulakis. Presiunea exploziei a distrus si aici parbrizul masinii. Multe cioburi de sticla au nimerit capul, toracele, cauzand rani sangerande.
Faptasii au fugit dupa explozie cu Kadettul inchiriat. La 11 mai vehiculul a fost gasit intr-un cartier al Atenei.
In mai multe scrisori anonime catre redactiile de ziare din Atena, in urmatoarea zi, conform unei intelegeri, si-a asumat responsabilitatea pentru atentat „Grupa pentru solidaritatea revolutionara populara” („OELA”), necunoscuta pana atunci de opinia publica. Printr-un limbaj confuz ea a fundamentat atentatul prin legaturile Arabiei Saudite cu „imperialismul si capitalismul nord-american” si cu „sionistii statului Israel”.
Din motive de economie procedurala, au fost limitate cercetarile legate de tentativa de ucidere a ambasadorului Arabiei Saudite.
e) Atentatele la Marseille si Valencienne
Dupa ce banda condusa de inculpat si de Sanchez nu a avut succes cu atentatul asupra „Maison de France” din Berlin la 25 august 1983 de a santaja guvernul francez sa puna in libertate pe Breguet si Kopp, inculpatul a planificat un nou atentat si mai masiv impotriva cetatenilor francezi.
Pentru ultimele pregatiri inculpatul s-a intalnit la Budapesta cu Sanchez si Hakam la 16 decembrie 1983. De acolo inculpatul, folosind pasaportul diplomatic sirian pe numele „Mohammad Abdul Nabi”, la 20 decembrie a zburat prin Berlin (Est) la Damasc, de acolo la Marseille, pentru a organiza atentatul.
La 31 decembrie 1983 – sau inculpatul insusi, sau un membru al bandei cu acordul sau – si in conformitate cu planificarea sa a depus o incarcatura explozibila in cutia de bagaje nr. 611 a garii principale „Saint Charles” din Marseille, cu scopul de a ucide si mutila cat mai multi oameni.
Bomba care a continut 10 pana la 15 kg explozibil de plastic a fost explodata in seara de revelion 1983, in jurul orei 20.08. Explozia a devastat zona depozitului de bagaje pe o raza de 50 metri. Presiunea a spart un planseu de beton de grosime de 30 cm pe o suprafata de circa 1,2 metri si a aruncat la subsol un perete de reazem. A cazut planseul din zona exploziei si de asemenea peretele despartitor al zonei toaletelor. Spatiul politiei garii din imediata apropiere a fost de asemenea distrus. Toate usile din zona exploziei au fost scoase din ancorarile lor. Toate usile de sticla si geamurile au fost sparte.
In momentul exploziei, zona de pastrare a bagajelor a fost foarte populata, printre ei s-a aflat si Makhlouf Mauoche, cetatean algerian, de 25 de ani. El a fost ranit la cap si pe corp cu partile metalice care au zburat in toate directiile. Una din aschii i-a strapuns pieptul si plamanii, a rupt in doua sira spinarii la nivelul vertebrei 6.
In imediata apropiere a locului exploziei s-a aflat si cetateanul polonez de 38 de ani Marek Skwirut. El a fost sfarsiat in bucati cu aschiile metalice ale seifurilor. Bratul stang, o mana si ambele picioare au fost pur si simplu detasate. Toracele si abdomenul au fost sfasiate, impreuna cu intestinele. Ambele solduri au fost distruse. O aschie metalica a strapuns sira spinarii a victimei.
Multe alte persoane, in majoritatea lor de origine araba, au fost grav ranite. Lazreg Belachemi a suferit leziuni grave ale abdomenului, cu perforarea intestinului subtire.
In cazul muncitorului Amar Meghegez – tata a zece copii – a fost necesara amputarea piciorului stang la nivelul coapsei, din cauza ranirii cu aschii. In afara de aceasta a mai fost ranit pe ischioane si pe umar. Smaine Seghiri de cetatenie algeriana a suferit leziuni adanci pe ischioane si o fractura cominutiva a coapsei stangi. Fadhel Ziani de cetatenie marocana a fost aruncat pe podea in urma exploziei, drept urmare piciorul stang a fost sfaramat si aproape complet desprins. A fost necesara amputarea acestui picior sub genunchi.
Explozia a smuls bratul stang al lui Mohamed Saibi, de cetatenie algeriana, care insa a putut fi reimplantat. Algerianului Omar Azzouz, care s-a aflat intr-o vizita la Marseille cu familia sa, i-a fost smuls piciorul stang. O treime a gambei si degetul mare al piciorului drept trebuiau sa fie amputate.
Piciorul drept al lui Kalam Ben Abdallah a fost smuls, ceea ce a condus la amputarea treimii inferioare a acestui picior. Multe alte persoane, printre care si Guillaume Mineo, in varsta de trei ani si jumatate, au suferit partial fracturi deschise, arsuri, raniri ale fetei si craniului. La locul exploziei au fost gasite numeroase parti ale corpurilor omenesti care au fost impachetate in saci de plastic.
O alta bomba, cu circa 16 pana la 18 kg explozibil, a fost ascunsa sau de inculpat, sau cu acordul acestuia, conform intelegerilor, de acelasi cerc de faptuitori si in aceeasi dupa-amiaza – intr-o valiza tip „Samsonite”, in compartimentul de bagaje al vagonului nr. 3 al trenului de mare viteza TGV nr. 818 „Valenciennes”, care urma sa paraseasca gara St. Charles din Marseille la ora 17.29.
Incarcatura exploziva prevazuta cu declansator a explodat conform planificarii la ora 19.42, cu cativa kilometri in spatele garii Valence, langa localitatea Tain l'Hermitage. Trenul a fost ocupat in acest moment cu 141 calatori si s-a deplasat cu o viteza de circa 140 km/ora.
Forta exploziei a smuls acoperisul vagonului nr. 2 si a aruncat o parte metalica a acoperisului de 2,50×2,670 m dimensiuni in fata usii de intrare a unei case de locuit situate langa calea ferata. Un scaun a zburat prin acoperis si a ramas agatat pe un copac de langa acelasi imobil. Usile vagonului 2 si 3 au fost aruncate afara. Intr-o zona de circa 400 metri au fost gasite geamuri de ferestre sparte, obloane de ferestre smulse. Conductorii stalpilor de inalta tensiune au fost deranjati.
Interiorul vagonului nr. 3 a fost complet devastat. Scaunele 11 pana la 13 si 21 pana la 26 au fost smulse din fixarile lor si au fost aruncate in interiorul vagonului. Michele Johannes, de 45 de ani, si Jeanne Verite, de 44 ani, au suferit multiple rani, mai ales fracturi deschise si raniri ale craniului. Ei au decedat din cauza hemoragiilor interne la fata locului. Sotul ei, Bernard Verite, a decedat ceva mai tarziu in spital, cu raniri grave ale capului.
Folosind pasaportul falsificat „romanesc” „Gerald Anthony Allen”, inculpatul s-a intors la Budapesta imediat dupa atentat, la 1 ianuarie 1984, unde a fost asteptat de Abdul Hakam.
Inca in aceeasi zi Hakam s-a deplasat la Berlin (Est), folosind pasaportul diplomatic sirian pe numele „Nadim Saiegh”. El a adus cu el aici doua scrisori scrise de mana, de „recunoastere”, concepute de Sanchez in franceza si araba, cu urmatorul continut:
„Stire catre poporul francez din partea Organizatiei pentru lupta armata araba”: „Nu numai copiii nostri vor plange!” In amintirea martirilor de la Baalbeck.
31 decembrie 1983.
Cu trimiterea la Baalbeck/Liban, inculpatul si Sanchez au legat atentatul de un atac aerian francez efectuat anterior.
Scrisorile au fost adresate din partea lui Sanchez catre agentiile de stiri AFP si AP din Berlin (Vest), ale caror adrese inculpatul le-a aflat in prealabil si pe care le-a comunicat lui Sanchez. La 3 ianuarie scrisorile au ajuns la destinatari.
Deja in dupa-amiaza zilei de 2 ianuarie 1984, un membru al bandei si-a asumat responsabilitatea pentru amandoua atentatele, intr-o chemare catre AFP la Paris in numele „Organizatiei luptei armate a arabilor” si pentru un alt atentat comis in Libanul de Nord. In aceeasi zi organizatia de mai sus a difuzat un comunicat de presa cu acelasi continut.
Din motive de economie procedurala, procedura a fost limitata numai la infractiunile de omor efectuate.
In numarul de maine publicam ultima parte a rechizitoriului – „Aprecierea probelor”.
