“Presa ticalosita” – o sintagma mult uzitata, poate si datorita celebritatii autorului ei, o sintagma oricum mai rea si mai neavenit generalizatoare decat cea cu “o anumita parte a presei”, avand alt autor celebru, obisnuit sa gandeasca dupa tipicul “cine nu-i cu noi e impotriva noastra”. Din nefericire, zilele trecute, teribila intamplare prin care a trecut fata domnului Marko Bela, reflectata nu doar cu lux de amanunte, dar si cu un soi de ticaloasa si perversa voluptate pe ecranele televizoarelor si pe prima pagina a majoritatii ziarelor centrale, mi-a readus in memorie sintagma sus-amintita. Daca pana acum o respingeam ca pe un teribilism de politician incapabil sa accepte criticile, fie ele uneori deplasate – dar acesta e si riscul liber asumat de o persoana care doreste sa urce si sa avanseze pe scena publica -, de data asta nu prea mai sunt argumente care sa contracareze eticheta cu pricina. Ca au fost si cateva, foarte putine, ziare sau posturi tv care s-au comportat decent, in limitele deontologiei profesionale si ale respectului elementar fata de durerea unui semen nu stiu cat conteaza in fata mareei de zoaie.
Ca si scuzele tardive si protocolare – parca impuse, nu izvorate dintr-o cainta sincera – care nu mai au nici un efect dupa ce raul a fost produs. Scuze numai din partea unora, pentru ca altii continua sa deverseze dejectiile fara nici un fel de jena. Ar putea exista o scuza facila: asta vrea societatea, asta i se livreaza. Vrea scandaluri, promiscuitate, violenta, carnagii, i se livreaza cu asupra de masura. Spuneam ca este o scuza facila. Nu suntem singura tara unde promiscuitatea face rating. Si la case mai mari se practica, dar acolo societatea este deja asezata, are repere, are o scara de valori, iar zoaiele au locul lor. La noi inca nu s-a produs separarea apelor. Dupa mai bine de un deceniu si jumatate de la caderea comunismului nu stim nici macar cine a ucis peste o mie de oameni si a nenorocit alte mii, nu stim daca tortionarii din vechiul regim au fost rai sau buni, daca in manualele scolare e importanta prezentarea faptelor de vitejie ale stramosilor sau e mai important ca Stefan cel Mare a fost afemeiat iar Vlad Tepes un soi de vampir de dramoleta, daca romanii bogati sau faimosi din topuri chiar sunt modele demne de urmat de catre tanara generatie, daca a-ti agresa profesoara e o fapta rea sau e o manifestare a spiritului liber si nonconformist, daca dreptul la viata inseamna si a intra noaptea in casa si peste familia altuia, daca gargara e mai eficienta pentru cariera decat munca pe branci, daca televizorul e mai important decat cartea s.a.m.d. O societate bulversata, anomica, bolnava, care nu-si gaseste drumul, reperele, valorile. Si cum e societatea asa-i si presa. Oare? Nu cumva, in goana aberanta dupa senzational si audienta, cetateanul e privit doar ca un consumator animalic, fara discernamant, numai bun de indopat cu sange si promiscuitati? Citeam ieri o stire: la Campulung Muscel, un oras obisnuit dintr-o tara altminteri obisnuita, un mare concert al manelistilor a fost anulat pentru ca nu se vanduse absolut nici un bilet! Ceea ce inseamna ca oamenii obisnuiti difera considerabil de ceea ce-si imagineaza despre ei diriguitorii din mass-media avide dupa senzational. Oare nu-i cumva invers? Oare nu se incearca o afundare in promiscuitate a omului obisnuit pentru a-l face dependent de zoaie?
Este foarte adevarat ca presa ori, ma rog, “acea parte a presei” care isi respecta cititorii, ascultatorii, telespectatorii nu poate face la nesfarsit munca de apostolat intr-o societate bolnava. Dar poate pune macar o caramida la o temelie sanatoasa.
