La Mangalia exista trei cabinete de asistenta psihopedagogica, respectiv la Grupul Scolar Industrial „Ion Banescu”, Colegiul Economic si Liceul Teoretic „Callatis”. Psihologul de la Liceul „Callatis”, Carmen Faliboga, ne-a declarat ca acest gen de asistenta adresat atat parintilor, cat si elevilor se deruleaza pe trei planuri, si anume consilierea individuala psihologica, care se realizeaza la cabinet, cea de grup si cea in echipa la care participa si dirigintele clasei respective.
Consilierea individuala se adreseaza in egala masura copiilor si parintilor, psihologul pastrand confidentialitatea problemelor ce i-au fost aduse la cunostinta.
„In ceea ce-i priveste pe elevi, cererea este foarte mare, acestia fiind dornici sa comunice cu un specialist. Indiferent de varsta, deoarece liceul are clase I-XII, elevii vor sa se autocunoasca, sa-si afle coeficientul de inteligenta, sa se consulte in legatura cu luarea unei decizii, sa-si aleaga liceul si facultatea pe care doresc sa le urmeze in viitor sau vin pur si simplu din curiozitate”, ne-a spus Carmen Faliboga. In plus, elevii trec pragul cabinetului pentru a dezvalui anumite probleme pe care le au cu iubitii, amicii sau rudele. Nu in ultimul rand, cer sfaturi pentru a-si imbunatati relatiile cu parintii, cadrele didactice si chiar cu colegii.
Cand se identifica situatii critice in familia unuia dintre copii psihologul ii cheama la liceu pe parintii implicati fara a le dezvalui prea multe informatii oferite de elevul respectiv. Dintre elevi „pacientii” fideli sunt fetele, care doresc in general sa afle cand isi pot incepe viata sexuala si cum sa se protejeze pentru a nu ramane insarcinate.
In timpul orelor de consiliere elevii dau teste de personalitate, de aptitudini, care ii ajuta la alegerea carierei potrivite, mai cu seama ca multi au dubii in legatura cu acest aspect. De asemenea, sunt invatati sa conceapa o scrisoare de intentie, cum sa se prezinte la un interviu, cum sa realizeze un CV.
Daca elevii se grabesc sa vina la cabinet, nu acelasi lucru se poate spune despre parinti, dimpotriva, acestia venind doar daca sunt chemati. Nici cand beneficiaza de consiliere in echipa, la care participa si profesorii, parintii nu intervin in discutii si nici nu pun intrebari, acest gen de intalniri nefiind pe placul lor.
La „scoala parintilor” vin si cei care au copii in clasele I-IV, unde se discuta teme cum ar fi: meseria de parinte, rolul tatalui in educarea copilului, managementul timpului liber, rolul climatului educativ in dezvoltarea personalitatii copilului.