Tehnicianul ardelenilor crede că finala pierdută poate deveni motivația perfectă pentru lupta la titlu.
Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre starea de spirit din tabăra celor de la Universitatea Cluj, după finala Cupei României pierdută dramatic în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 0-0 după 120 de minute și 5-6 la loviturile de departajare.
Antrenorul ardelenilor consideră că eșecul de la Sibiu poate deveni o motivație importantă înaintea duelului direct din campionat, care poate decide noua campioană a Superligii.
„E greu, e o situație care în sport lasă răni. Dar nu avem ce face. Viața asta de sportiv, trebuie să te reîncarci din nou, să te recuperezi și să te duci să joci. Totuși, mai sunt șanse pentru titlu. Dacă U Cluj câștigă meciul cu Oblemenco, se pot repara lucrurile”, a declarat Sabău pentru legalbet.ro.
Tehnicianul Universității Cluj consideră că impactul psihologic al unei finale pierdute poate funcționa în ambele direcții și crede că echipa sa poate transforma dezamăgirea într-un avantaj.
„E un factor psihologic, poate să fie și un avantaj. De multe ori o echipă care pierde este foarte orgolioasă, rănită și așteaptă să-și ia revanșa. Ceilalți pot fi foarte entuziasmați. Sigur, e și un avantaj că ai mai multă încredere, dar și prea multă încredere strică. Când sărbătorești prea mult, te face să te gândești mai puțin la meciul următor”, a mai spus Sabău.
Presiune uriașă înaintea duelului de pe „Ion Oblemenco”
Universitatea Craiova și U Cluj se vor întâlni din nou în etapa a noua din play-off, într-un meci care poate decide titlul de campioană în Superliga.
În acest moment, formația din Bănie ocupă primul loc în clasament, cu 46 de puncte, în timp ce ardelenii sunt pe poziția secundă, cu 45 de puncte.
Finala Cupei României s-a disputat la Sibiu, în fața a 11.736 de spectatori, într-o atmosferă spectaculoasă creată de cele două galerii. Suporterii ambelor echipe au pregătit coregrafii speciale dedicate istoriei cluburilor.
Galeria clujenilor a afișat și mai multe mesaje critice la adresa Federația Română de Fotbal, contestând modul în care au fost distribuite biletele pentru finală.
Pentru Universitatea Cluj, obiectivul principal rămâne acum lupta pentru titlul de campioană, iar Ioan Ovidiu Sabău speră ca dezamăgirea trăită în finala Cupei să devină un impuls important înaintea duelului decisiv cu Universitatea Craiova.