13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn tânăr de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore...

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a agresat un poliţist

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în urma activităţilor desfăşurate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiulu Calafat, a fost identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ultraj.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Tânărul respectiv l-a lovit pe poliţist peste mână cu o bâtă, provocându-i o fractură la un deget de la mâna dreaptă.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Calafat au fost sesizaţi, duminică, de către un bărbat de 45 de ani, din Calafat, cu privire la faptul că un alt bărbat, împreună cu fii şi nepoţii săi i-au spart geamurile de la două autoturisme.

Ulterior, membrii aceleiaşi familii, care ar fi provocat distrugerile, s-au dus la locuinţa altor persoane, rude cu proprietarii maşinilor.

“Poliţiştii au intervenit între cele două grupuri pentru a aplana conflictul, moment în care unul dintre poliţişti a fost lovit peste mână, de către o persoană din familia care ar fi provocat distrugeri.La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, numărul forţelor de ordine fiind suplimentat. Starea conflictuală a fost aplanată, persoanele implicate fiind conduse la poliţie”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

De asemenea, a fost informat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă