11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România Liberă"A trecut perioada in care se faceau bani usor"

“A trecut perioada in care se faceau bani usor”

Anul 2005 a fost unul dificil pentru sistemul bancar romanesc, in conditiile in care veniturile din dobanzi ale institutiilor de credit au fost in scadere, din cauza unor niveluri real negative ale ratelor de dobanda, a declarat directorul general adjunct al ING Romania, Misu Negritoiu.

Acesta a precizat ca “a trecut perioada cand bancile faceau bani usor si clientii erau captivi” si urmeaza o perioada in care institutiile de credit vor trebui sa identifice noi surse de venituri. Negritoiu a precizat ca anul 2005 a fost unul al testelor si incercarilor si, in acelasi timp, marcat printr-o volatilitate mare in conditiile incercarilor Bancii Nationale de tintire a inflatiei pana la controlul liberalizarii contului de capital.
“Anul postelectoral si schimbarea fundamentala a politicii fiscale au provocat o lipsa de predictibilitate. Sectorul public a fost mai putin prezent pe piata, prin obligatiuni sau creditele sindicalizate, ceea ce a dus la mai putine tranzactii si la o reducere a incasarilor”, a precizat Misu Negritoiu.

Previziuni pesimiste privind inflatia

In ceea ce priveste inflatia, potrivit directorului de cercetare piete financiare din cadrul ING Romania, Florin Citu, aceasta ar putea atinge un nivel de 7,3% anul acesta. El a precizat ca doar o apreciere substantiala si rapida a monedei nationale, in a doua parte a anului, ar putea reduce nivelul prognozat spre unul de 6,5%.
Totodata, Citu estimeaza o crestere economica aferenta acestui an de 4,3-4,4%, o medie a ratelor de politica monetara de 9% si un curs de schimb, la finalul lui 2006, de 3,45 lei pentru un euro.
“Vedem o apreciere puternica a monedei nationale in prima parte a anului, care ar putea fi redusa de importuri in ultima jumatate”, a spus reprezentantul ING.
El a precizat ca luna trecuta a crescut fluxul intrarilor de capital, insa inflatia de numai 0,24% anuntata pentru luna februarie, nivel-record pentru aceasta perioada a anului, a coborat inflatia anualizata sub 8,5%. Aceasta evolutie surprinzatoare din luna februarie ar putea sa reduca intrarile de capital din strainatate, ceea ce va limita presiunea pe aprecierea leului. Totodata, Citu a precizat ca evolutia din februarie a ratei inflatiei a determinat analistii sa-si reconsidere estimarile privind posibilitatea ca Banca Nationala a Romaniei sa procedeze la o noua crestere a dobanzii de interventie.
“Este greu de crezut ca in toamna vom vedea investitii de portofoliu masive, pe termen lung. Tendinta de apreciere a leului ramane neschimbata, dar pe termen scurt fluctuatiile vor fi importante si vom mai putea vedea deprecieri”, a subliniat Florin Citu.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă