26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomiePrețurile au crescut, dar inflația e în scădere

Prețurile au crescut, dar inflația e în scădere

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.

“Preţurile de consum în luna noiembrie 2018 comparativ cu luna noiembrie 2017 au crescut cu 3,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (decembrie 2017 – noiembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2016 – noiembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, se arată într-un comunicat al INS.

Comparativ cu octombrie 2018, preţurile de consum au scăzut cu 0,13%, mărfurile alimentare ieftinindu-se cu 0,27%, cele nealimentare cu 0,13%, iar serviciile s-au scumpit cu 0,11%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele 11 luni din acest an a fost de 0,3%, asemănătoare cu cea din perioada similară din 2017.

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă