13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiS-au vaccinat într-o zi cât toată săptămâna trecută

S-au vaccinat într-o zi cât toată săptămâna trecută

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 11.912 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

În acest moment, sunt 376 de centre de vaccinare în toată țara, dar numai în jur de 50 au funcționat în săptămâna care a trecut.

Astfel, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 – 25.508 de persoane, în condițiile în care până duminică, 3 ianuarie, fuseseră vaccinate în jur de 13.200 de persoane.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus că ținta de vaccinare pentru etapa 1, în care sunt vaccinate cadrele medicale, este stabilită la o medie de 20.000 de persoane pe zi.

Cele mai citite

Din respect pentru peneliști, Ciolacu trece cu PSD în alegeri “prin ei înșiși”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, vrea să le demonstreze partenerilor de coaliție din Partidul Național Liberal (PNL) că...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă