Statistica economica a judetului Constanta pe primele opt luni aduce o serie de noutati. In primul rand, vorbim despre deflatie (scadere a preturilor) la marfurile alimentare. In al doilea rand, constatam ca pretul tigarilor influenteaza mai mult inflatia decat cel al gazelor naturale.
Productia industriala, in perioada ianuarie-august 2006, a scazut cu 2,1% fata de perioada similara a anului trecut, conform datelor Directiei Judetene de Statistica Constanta. Cu toate acestea, in luna august s-a inregistrat o crestere cu 2,2% fata de iulie si cu 2,4% fata de august 2005. Pe sectoare mari ale industriei, in perioada ianuarie-august 2006, productia a crescut cu 1,6% in industria extractiva si cu 2,4% in industria energiei electrice si termice si a scazut cu 3,1% in industria prelucratoare. Si cifra de afaceri din industrie a scazut in aceasta perioada cu 3,6%, fata de aceeasi perioada din 2005.
Exportul, pe locul 1
Agentii economici din judetul Constanta cu activitate de profil au exportat, in aceasta perioada, marfuri in valoare de 853,7 milioane de euro si au importat marfuri in valoare de 1231,9 milioane de euro. In structura, in aceasta perioada, au predominat produsele din grupa combustibili – uleiuri minerale, atat la export, cu 54,7%, cat si la import, cu 69,2%. Fata de aceeasi perioada a anului trecut exportul a crescut cu 32,3%, iar importul, cu 24,3%.
Deflatie la produsele alimentare
In luna august 2006 preturile de consum au scazut cu 0,74% la marfurile alimentare si au crescut cu 5,77% la marfurile nealimentare si cu 3,13% la servicii. O contributie insemnata la cresterea preturilor de consum au avut-o majorarile de preturi la gaze cu 23,10% de la inceputul acestui an, dupa ce, in anul 2005, au crescut cu 36,5%. De asemenea, in luna august 2006 preturile la tigari au fost mai mari cu 25,38% fata de luna decembrie 2005. In cheltuielile de consum ale populatiei tigarile au detinut o pondere mai mare decat gazele.
Salariu de 1.148 de lei
In ceea ce priveste numarul salariatilor din judet, in luna august 2006 acesta a fost de 188 de mii de persoane, in crestere cu 4,9 mii persoane fata de august 2005 si in scadere cu 79 persoane fata de luna iulie 2006. Castigul salarial mediu brut pe un salariat, in judetul Constanta, a fost in luna august de 1.148 RON, iar castigul salarial mediu net de 867 RON, cu 15,1% si, respectiv, cu 13,6% peste nivelul lunii august 2005. Luand in calcul si rata inflatiei din ultimele 12 luni castigul salarial mediu net a fost mai mare, in termeni reali, cu 7,2% in luna august 2006, fata de august 2005.
Trafic portuar in scadere
In ceea ce priveste traficul de marfuri prin Portul Constanta, acesta a insumat 26,8 milioane tone in semestrul I 2006 si a fost cu 5,0% mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut. Traficul prin Canalul Dunare – Marea Neagra, in volum de 6,6 milioane tone marfuri in semestrul I 2006 a scazut cu 16,1% fata de aceeasi perioada a anului 2005. De asemenea, a scazut si numarul total al navelor tranzitate, cu 11,2%, dar a crescut numarul navelor straine care au traversat canalul, cu 23,0%.