Interviu cu prof. DAN MIRCEA CHETA (Presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice)
Suplimentul aldine din 20 mai 2005 a publicat un amplu material consacrat lansarii volumului “VASCULAR INVOLVEMENT IN DIABETES: Clinical, Experimental and Beyond”, ce avusese loc cu o zi inainte la Palatul Patriarhiei din Bucuresti. Unele dintre ideile expuse atunci de prof. Dan Mircea Cheta, coordonatorul remarcabilei lucrari stiintifice, merita sa fie reluate si aprofundate. Discutia noastra a inceput cu evaluarea acelui eveniment.
– Sa reamintim ca volumul respectiv, de peste 800 pagini, a fost publicat in cooperare de catre Editura Academiei Romane si Editura S. Karger AG din Basel, Elvetia. Cartea are 46 capitole, impartite in trei sectiuni. Printre cei 88 autori se afla personalitati medicale si stiintifice din principalele centre universitare ale Romaniei (Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Oradea), cat si din alte tari: SUA (inclusiv de la faimoasa “Harvard School of Medicine”, apreciata drept cea mai puternica scoala medicala din lume), Marea Britanie, Belgia, Franta si Germania. Dar, in afara personalitatilor consacrate, o buna parte dintre autori sunt oameni tineri, talentati, cu frumoase perspective de dezvoltare.
De altfel, daca tot am ajuns aici, vreau sa subliniez ca munca mea de coordonator al cartii si al intregului proiect a fost puternic spijinita de catre patru tineri destoinici, care au lucrat in calitate de “Assistant Editors” cu entuziasm si eficienta deosebita. Este vorba despre Bogdan Balas, Danut Cimponeriu, Cristian Panaite si Radu Serban Vasilescu.
Unul dintre punctele cele mai atractive ale proiectului a fost obtinerea unei contributii din partea profesorului Eugene Braunwald, considerat parintele cardiologiei moderne. Acest text reprezinta un adevarat manifest al medicinei contemporane. Recunoastem aici stilul unui mare maestru. Toata echipa care a muncit la punerea in practica a proiectului este profund recunoscatoare profesorului Braunwald pentru acest exceptional mesaj, care propune termenul de “diabetocardiology” si il justifica admirabil. N-as vrea sa par lipsit de simtul masurii, dar trebuie sa subliniez ca Ð asa cum se prezinta, inclusiv cu prefata semnata de profesorul E. Braunwald Ð cartea mentionata marcheaza o etapa insemnata in afirmarea unor concepte medicale noi si in alaturarea contributiilor romanesti de acelea ale unor personalitati internationale.
– De ce era necesara scrierea si publicarea unei asemenea lucrari?
– In epoca actuala, medicina si sanatatea publica trec prin transformari spectaculoase. Extinderea bolilor cardiovasculare si a bolilor de nutritie si meta-bolism reprezinta o caracteristica esentiala a zilelor noastre, iar societatea umana este obligata sa faca fata unor foarte grave amenintari venite din partea acestora.
Diabetul zaharat, entitatea cea mai reprezentativa din grupul bolilor de nutritie si metabolism, cunoaste o expansiune incredibila. Boala este cunoscuta din vremuri imemoriale, dar in prezent a imbracat un aspect de “pandemie”. La scara planetara s-a trecut de 100 milioane diabetici cam prin 1992. In prezent s-a depasit probabil cifra de 170-180 milioane. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Federatia Internationala de Diabet se tem ca vom ajunge la 300 milioane cam prin 2025-2030 (daca nu si mai repede!). Aceasta tendinta se manifesta desigur si in Romania, chiar daca exista unele contraziceri privind procentajul exact al diabeticilor. Nu trebuie confundat numarul pacientilor care primesc asistenta de specialitate, inclusiv prescriere de medicamente, cu numarul real al diabeticilor. El este cu mult mai mare in toate tarile. Diabetologii experimentati considera ca, pentru fiecare pacient cunoscut cu diabet si inregistrat, mai exista 1-2 diabetici necunoscuti. Aceasta “explozie” a diabetului are o serie de particularitati. Astfel, cresterea cea mai mare se face pe seama diabetului zaharat de tip 2, care reprezinta peste 90% din totalitatea cazuisticii. Pe de alta parte, drama diabetului loveste acum cu putere in tarile aflate in curs de dezvoltare, protejate oarecum cu 3-4 decade in urma.
Dar sa trecem mai departe. Diabetul “in sine” poate ca nu inseamna mare lucru din punct de vedere clinic. Uneori, daca nu se fac investigatii atente de laborator, nici nu stim de existenta sa. In schimb, cel mai mare pericol il reprezinta complicatiile la care poate conduce, in special complicatiile cronice. Ori, acestea sunt dominate de manifestarile cardiovasculare! Fie ca este vorba de implicarea inimii si a vaselor mari, fie ca ne referim la implicarea microcirculatiei, diabetul zaharat reprezinta unul dintre cei mai insemnati factori de risc cardiovascular. Prin intermediul complicatiilor cardiovasculare, diabetul zaharat duce la secerarea a milioane de vieti, dupa suferinte grele, tragice, dupa cheltuieli uriase etc.
Iata de ce atentia cercetatorilor este aplecata spre aceasta nefasta imbinare (diabet + risc cadiovascular), de ce se scriu atatea lucrari, de ce se tin atatea congrese s.a.m.d. De altfel, trebuie sa spun ca se inregistreaza mari progrese stiintifice in domeniul mentionat, ca mecanismele pato-genice sunt tot mai bine intelese si ca perspectivele terapeutice sunt tot mai consistente.
In cartea noastra au fost sintetizate multiple date stiintifice, incepand de la aspecte de cercetare fundamentala si mergand pana la elemente de conduita curativa si profilactica. Dar progresele sunt atat de rapide, incat Ð intre timp Ð au aparut deja multe noutati ce nu se intrezareau in momentul redactarii. Viata cartilor stiintifice nu este prea lunga, din pacateÊ! Unele concepte generale se mentin, dar detaliile sufera schimbari rapide. Nu putem realiza opere nemuritoare, oricat de mult ne-am stradui!
– Si, cu toate acestea, se scrie si se publica mult in domeniul medical.
– Asa este, literatura de specialitate este tot mai vasta si cuprinderea ei devine din ce in ce mai dificila. Nici nu stii ce conduita sa recomanzi tinerilor. Noroc cu informatica, cu Internet-ul, care ofera posibilitati nebanuite de sinteza si clarificare!
Dar sa nu uitam ca Ð din pacate Ð exista si publicatii de factura slaba, scrise numai in scopuri de promovare didactica, acumulare de punctaj ori glorie facila. Cu acestea nu prea merita sa-ti pierzi vremea.
– Multi colegi va admira, altii chiar va invidiaza intr-o anumita masura, pentru ca ati reusit sa accedeti la o mare casa editoriala din Occident. A fost greu?
– Pentru reprezentantii Europei de Est este, intr-adevar, ceva mai complicat sa fie acceptati la marile publicatii stiintifice internationale si la editurile prestigioase. Nu putem vorbi de o “conspiratie impotriva romanilor”; asta este o prostie, fara indoiala. Exista totusi o anumita neincredere fata de cercetatorii romani ori din alte tari estice, corelata cu o permisivitate ceva mai mare fata de occidentali (si, mai ales, fata de americani, copiii teribili ai planetei!). Pot sa va povestesc o mica patanie personala in acest sens. In perioada 1991-1992 am lucrat ca “visiting researcher” in SUA, in cadrul a ceea ce se numea “Diabetes Research Program, University of California, Irvine, USA”, condus de Prof. M.A. Charles. Am trimis de acolo o lucrare la Congresul European de Diabet (EASD Annual Meeting) de la Praga din septembrie 1992. Lucrarea prezenta o serie de rezultate interesante, cu caracter preliminar, ale unui proiect pe care il realizam la Irvine. A fost acceptata cu entuziasm si plasata in fruntea Sectiunii de Imunologie a Congresului. In final, lucrarea a fost prezentata chiar de Prof. Charles, fiindca eu nu am putut face deplasarea. In anul urmator (1993), eram deja in Romania si am trimis, de la Bucuresti, o comunicare cu rezultatele definitive, pentru Congresul European similar, ce se tinea la Istanbul. A fost respinsa si a fost nevoie de interventia energica a Prof. Charles pentru a se gasi o solutie de prezentare a ei (in cadrul unui Simpozion satelit). Intelegeti si dumneavoastra: una este cand o lucrare vine din California si alta este cand vine de la Bucuresti!
– Bine, dar aceasta poate sa fie o simpla intamplare…..
– Aveti dreptate, dar acea neincredere fata de Estul Europei se manifesta in destule ocazii. Partea proasta este ca neincrederea se justifica uneori, prin calitatea mai slaba a productiei stiintifice si publicistice realizate de noi.
– Si ce s-ar putea face?
– Nu exista decat o singura solutie realista: munca, seriozitate, rezultate stiintifice cat mai consistente si mai bine prezentate, largirea contactelor cu personalitati autentice, perseverenta si iar perseverenta! Cand occidentalii se conving ca esti cu adevarat valoros, neincrederea se risipeste in mare masura. La urma urmelor, America si Occidentul sunt pline de personalitati stiintifice si culturale, venite din Est.
– Sa ne intoarcem la problema marilor edituri!
– O prima batalie pe acest front am desfasurat prin anii 1996-1999, soldata cu publicarea monografiei “PREVENTING DIABETES: Theory, Practice and New Approaches” la cunoscuta casa John Wiley & Sons din Marea Britanie. Aceasta editura, care va implini foarte curand 200 ani de existenta, este una dintre cele mai prestigioase de pe planeta. In acel moment, lucrarea mea reprezenta Ð practic Ð prima monografie din lume consacrata exclusiv si integral profilaxiei diabetului zaharat, iar Ð pe de alta parte Ð era prima carte scrisa in Romania si acceptata de Wiley. Printre argumentele mele de forta s-au numarat stagiul petrecut in California Ð de care v-am vorbit Ð si recomandarile catorva somitati internationale. Temerile lor initiale nu erau legate atat de mesajul stiintific, in care aveau incredere, cat mai mult de exprimarea in limba engleza. Am redactat un capitol de proba si le-am explicat cum voi proceda: textul scris de mine urma sa fie verificat si imbunatatit pe linie lingvistica de un coleg doctor, apartinand spatiului de limba engleza (“a native English speaker”). Asa am facut si lucrurile au mers bine.
Nici negocierile cu Editura Karger, pentru cartea actuala, nu au fost usoare. Iti trebuie atat argumente stiintifice, cat si puternice argumente comerciale. Sa nu uitam ca editurile nu reprezinta asociatii de binefacere ori de incurajare, ci sunt intreprinderi capitaliste, care urmaresc un profit cat mai consistent.
– Aveti vreo recomandare anume pentru tinerii dumneavoastra colegi?
– Da. I-as sfatui pe tinerii valorosi si ambitiosi sa se axeze, in primul rand, pe realizarea si publicarea de lucrari originale, in marile reviste internationale. Acestea sunt foarte bine cotate si pe drept cuvant. O lucrare buna este greu de facut; ea trebuie sa rezulte dintr-un proiect clar, sa includa o munca stiintifica de volum si nivel inalt, care presupune dotari, bani, pregatire s.a.m.d. Cu cat vom avea mai multe astfel de lucrari, cu atat prestigiul international al Romaniei va creste.
Aici v-as ruga sa-mi permiteti o mica paranteza: ma bucur ca dl. profesor Ionel Haiduc, ales recent ca presedinte al Academiei Romane, a pus problema in termeni apropiati. Nu este usor, dar trebuie sa luptam pentru acest “indicator” recunoscut in intreaga lume stiintifica: numarul de lucrari valoroase!
Revenind la intrebare: cartile ar trebui sa urmeze intr-o etapa de oarecare maturitate. Cartile serioase presupun sa ai ce sintetiza: date personale cat mai bune, recunoscute international, experienta larga si informare exhaustiva. Mai trebuie si un anumit talent scriitoricesc. Chiar daca sunt carti stiintifice, ele nu pot fi scrise fara o anumita iscusinta literara. Despre unele dintre aceste cerinte am mai amintit recent in revista “Stetoscop”, care se adreseaza tinerilor medici si studentilor.
– Vorbeati, la inceputul interviului, de expansiunea diabetului zaharat. Ce alte boli de metabolism si nutritie ridica probleme deosebite?
– Printre inamicii redutabili ai umanitatii se numara alte cateva maladii, cum ar fi obezitatea, dislipidemiile si sindromul metabolic. Ingrijorarea actuala provine de la ritmul in care acestea avanseaza si de la consecintele pe care le produc. Obezitatea, de pilda, inregistreaza cresteri dramatice in SUA si Europa Occidentala, dar nu numai; a devenit o problema de sanatate publica in multe tari. Este periculoasa prin ea insasi, dar mai ales prin implicatii si complicatii, la loc de frunte situandu-se repercusiunile cardiovasculare si diabetul. Ceea ce cred ca trebuie sa ne sperie mai mult decat orice, in cazul obezitatii, este extinderea ei spre varste tot mai tinere, inclusiv la copii si adolescenti. Despre dislipidemii (care includ cresterile de colesterol si de trigliceride ori alte perturbari inrudite) se poate spune ca reprezinta un fel de “preludiu” al aterosclerozei, deci tot al patologiei cardiovasculare moderne. Sindromul metabolic, mai recent conturat din punct de vedere stiintific, afecteaza circa 20-25% din populatia lumii.
– Se vorbeste foarte mult despre acest “sindrom metabolic” sau “dismetabolic”. Fara a intra in amanunte si controverse de specialitate, ati putea sa faceti cateva precizari pentru cititorii nostri?
– Voi incerca. Elementele constitutive ale sindromului metabolic sunt vechi de cand lumea, numai asamblarea lor intr-o entitate comuna este de data recenta. Intr-o viziune simpla, este vorba de asocierea obezitatii (mai ales a aceleia denumita “centrala” ori “viscerala”) cu hipertensiunea arteriala, tulburarile lipidice (cresterea trigliceridelor si reducerea HDL-colesterolului) si o tulburare glucidica, ce poate merge pana la diabet. “Burtosii”, pe care ii vedem frecvent in jurul nostru, pot fi incadrati de cele mai multe ori in aceasta entitate: pentru diagnostic este suficienta prezenta a trei dintre cele cinci elemente amintite mai sus. Riscul major al subiectilor cu sindrom metabolic este dezvoltarea mai accelerata a patologiei cardiovasculare si a diabetului.
– Facem ce facem si ne intoarcem tot la bolile cardiovasculare si la diabet.
– Asa este. Trebuie sa intelegem cu totii ca acestea sunt doua dintre cele mai mari amenintari la adresa speciei umane in pragul noului mileniu. Conexiunile dintre domeniul metabolic si domeniul cardiovascular, atat de numeroase si intortocheate, fac ca lupta sa fie extrem de dificila. Am subliniat acest lucru inca de la inceputul interviului.
– Exista vreo explicatie cu privire la cresterea actuala a bolilor de metabolism si nutritie, mentionate de dumneavoastra?
– In principiu se poate spune despre aceste afectiuni ca provin din actiunea a doua mari grupe de factori: genetici (ereditari) si ambientali (de mediu). Nu voi insista asupra elementelor genetice, fiindca acestea sunt mai greu de influentat. In schimb, este neaparat necesar sa intelegem bine rolul factorilor de mediu, fiindca impotriva lor avem posibilitatea sa intervenim. Conceptul asupra caruia ma vad obligat sa insist este acela denumit “stilul de viata negativ al omului modern”. Este vorba de un ansamblu de factori nesanatosi, prezenti in viata noastra cea de toate zilele: alimentatia gresita, reducerea efortului fizic, stresul, fumatul, poluarea, excesele de alcool si alte substante neprielnice etc. Ei bine, acest ansamblu primejdios este unul dintre marii vinovati, poate chiar principalul vinovat, in ceea ce priveste expansiunea bolilor descrise mai sus. Misiunea doctorilor este sa atraga atentia si sa insiste asupra pericolului. Dar lupta trebuie desfasurata de intreaga societate umana! Combaterea acestor “boli ale civilizatiei” reprezinta o provocare uriasa.
– Malnutritia face inca parte din grupul bolilor cu impact major?
– Lucrurile s-au schimbat mult in lumea noastra. Malnutritia sau denutritia a produs ravagii in anumite epoci si pe anumite zone ale planetei. Nu a disparut, din pacate. Inca nu toate populatiile si nu toti indivizii dispun de resursele necesare pentru a avea parte de o alimentatie corecta si suficienta. Dar as vrea sa atrag atentia asupra unor forme mai noi, oarecum neasteptate, ale acestei boli. Se inmultesc cazurile de denutritie “iatrogena”, induse de intelegerea sau folosirea eronata a unor principii si metode de reducere ponderala. Curele de slabire aberante, cat si unele excese sau inadverdente ale chirurgiei la obezi se numara printre cauzele acestor noi tipuri de denutritie. Nu tot ceea ce citim prin jurnale ori vedem la televizor este folositor si demn de urmat.
– Dupa cate stim, peste cateva zile va incepe la Oradea cel de-al 32-lea Congres National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Ce ne puteti spune despre acest eveniment?
– Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (SRDNMB) va implini in 2007 o jumatate de secol de la infiintare. Incepand din 1975, ea a organizat o manifestare nationala anuala: initial un simpozion, sub titlul “Zilele de Diabetologie”, apoi un congres cu participare straina. Iata-ne deci la cea de-a 32-a manifestare, care se va tine in intervalul 16-20 mai! Congresul din acest an va include o gama larga de activitati stiintifice, menite a dezbate cat mai amplu si mai util dificilele probleme ale specialitatii Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. O parte dintre aceste probleme au fost schitate chiar in cursul interviului nostru. Printre momentele deosebite ale Congresului de la Oradea se vor numara sarbatorirea a 30 ani de la intrarea in secundariat a primei generatii de medici specialisti (promotia 1976) si Adunarea Generala a SRDNMB. In cadrul acesteia va fi instalata o noua conducere a societatii noastre.
– Cum priviti locul specialitatii dumneavoastra in contextul medical actual?
– Apreciez aceasta intrebare, pentru ca imi ofera prilejul sa fac cateva precizari importante. Ca volumul cunostintelor si practicilor medicale sporeste intr-un ritm ametitor este ceva ce stim cu totii. In acest context este fireasca tendinta de formare si dezvoltare a unor noi specialitati. Pe de alta parte, nu putem exagera, astfel incat numarul de specialitati medicale sa devina incontrolabil. Vorbim de cardiologie, reumatologie sau gastroenterologie, dar ar fi nepotrivit Ð cel putin in zilele noastre Ð sa propunem specializarea in apendicologie, tiroidologie ori obezologie. Nu ca aceste domenii de activitate n-ar putea exista in practica; ele chiar exista deja, in anumite centre. Dar este altceva cand ne referim la partea formativa, la invatamant. Acesta trebuie sa porneasca de la unitatea organismului uman si sa astearna o cale rezonabila spre specializare, care nu poate fi prea ingusta la inceput.
Daca ne referim doar la diabetul zaharat, observam ca in Europa exista vreo trei modele din punct de vedere al procesului formativ: la unii este studiat impreuna cu endocrinologia; la altii este asociat medicinei interne; in fine, la altii este incorporat intr-o disciplina aparte denumita “Diabet, Nutritie si Boli Metabolice”. Aceasta disciplina include diabetul zaharat ca preocupare majora (de aici tendinta de a i se spune “diabetologie”), alaturi de alte boli metabolice si alaturi de nutritia fiziologica si patologica.
La noi s-a optat inca de multa vreme pentru acest model formativ, in dorinta de a avea oameni bine pregatiti pentru lupta dura cu pandemia diabetica si cu celelalte boli inrudite, de a se forma o retea de specialitate (care exista in realitate) si de a se derula programe nationale de combatere si preventie.
Unele semne de intrebare par sa fi aparut de cand se discuta despre intrarea in Uniunea Europeana. Oare nu cumva ar fi mai bine sa existe un singur model in toata Europa? Care sa fie acela? N-as vrea sa par malitios, dar trebuie sa recunosc ca intrebarile vin mai putin de la forurile europene si sunt mai mult propagate de unii vectori interni.
Dupa parerea mea, lucrurile sunt destul de clare. Nu se poate pune in nici un caz problema desfiintarii ori amputarii specialitatii “Diabet, Nutritie si Boli Metabolice”. Aceasta ar reprezenta o greseala de proportii istorice, ar fi Ð ca s-o spun pe sleau Ð o tampenie! Intreaga lume medicala si societatea umana, in ansamblu, constientizeaza tot mai mult uriasele probleme pe care le ridica extinderea galopanta a diabetului si a bolilor inrudite. Aceasta spe-cialitate va deveni foarte curand una dintre cele mai active din toata paleta specialitatilor medicale. Asta nu inseamna insa ca ne vom opune unei organizari mai bune a procesului formativ, unei perfectionari a sistemului de invatamant si unei corelari cat mai rezonabile a acestuia cu sistemele din Europa si din lume.
– Domnule profesor, catre finalul discutiei noastre v-am ruga sa va opriti la problema costurilor medicale, despre care se discuta enorm. Ce ne puteti spune, prin prisma experientei personale si a functiilor pe care le detineti?
– Nu sunt, nici pe departe, un expert in aceasta chestiune. Cred totusi ca ar fi utile anumite observatii cu caracter general. Daca ne intoarcem cumva in istorie, catre inceputurile societatii umane, putem spune ca tratarea unui bolnav costa pe atunci destul de putin; se foloseau descantecele, vrajile, lipitorile, fierturile de plante etc. La asa “medicina”, asa costuri! Ce usor s-ar fi descurcat administratorii nostri de sanatate si politicienii amatori!
Medicina a devenit costisitoare odata cu modernizarea ei; medicamentele puternice, fabricate industrial, metodele sofisticate de investigare, aparatura si alte atribute ale progresului medical au presupus si presupun eforturi financiare din ce in ce mai mari. Oare se justifica toate acestea? Nu ar fi mai simplu si mai ieftin sa ne intoarcem la leacuri stramosesti si la “Mama Natura”? Daca privim lucrurile numai dintr-o perspectiva poetica, poate ca merita sa visam la acele vremuri simple, cand se traia “natural”, iar bolile moderne nu erau cunoscute. Dar daca judecam cu cifre si cu date obiective, atunci situatia se prezinta cu totul altfel. In perioada Imperiului Roman durata medie a vietii era Ð pare-se Ð cu mult sub 30 ani. Catre 40 ani s-a ajuns prin Evul Mediu. Astazi, durata medie a vietii depaseste 70 ani in multe dintre tarile lumii si tinde sa creasca. Insa prelungirea ei costa din ce in ce mai mult.
Unii specialisti apreciaza ca medicina a depasit faza marilor boli infectioase acute, ca acum se concentreaza asupra patologiei cronice degenerative (boli cardiovasculare, cancer, boli de nutritie si metabolism), dar ca viitorul medicinei va fi dominat de problematica oamenilor varstnici: urmarile aterosclerozei sistemice (la inima, la cap si in zonele periferice), urmarile insuficientelor de organ (cum ar fi insuficienta renala cronica), afectiuni neruro-psihice s.a.m.d. Lupta cu astfel de sechele si invaliditati presupune noi si noi progrese ale stiintei medicale, noi si noi cheltuieli, o reorientare tot mai mare a resurselor societatii catre obiectivele prelungirii unei vieti de calitate. Castigarea catorva luni pentru durata medie de existenta se va face tot mai greu, cu eforturi financiare tot mai mari. Cred ca am putea propune o comparatie destul de interesanta cu performantele atletice. Intr-o vreme, recordurile mondiale la alergari, sarituri, aruncari etc. cadeau unul dupa altul. Acum nu se mai intampla chiar asa de des. S-a ajuns deja sau ne apropiem de anumite limite biologice, a caror depasire nu se mai poate realiza decat cu eforturi exceptionale si cu cheltuieli corespunzatoare.
Ca medicina viitorului va consuma resurse tot mai insemnate este foarte previ-zibil, asadar. Dar dimensiunile exacte ale acestui consum nu le putem estima, dupa cum nu putem sti nici deciziile de principiu care vor fi adoptate. Cat de mult isi vor permite oamenii viitorului sa aloce pentru o viata mai lunga si mai buna? Se vor infrunta numeroase opinii, venite din partea religiei, societatii civile, juristilor, econo-mistilor, medicilor, politicienilor. Nu cred ca gresesc, daca afirm ca ne aflam in fata uneia dintre cele mai mari dileme ale decadelor si secolelor urmatoare.
Pentru incheiere, as vrea sa va spun o mica poveste. La sfarsitul anului 1993 am avut prilejul sa particip la un curs de management medical destinat tarilor din Estul si Centrul Europei si organizat Ð foarte bine! Ð in Japonia. Intre altele, am aflat o serie de lucruri instructive despre evolutia medico-sociala a tarii gazda. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Japonia avea o situatie sanitara dezastruoasa. Dupa mai putin de o jumatate de secol, indicatorii ei medicali se aflau printre cei mai buni din lume, inclusiv acela referitor la durata medie a vietii. Am vazut acolo realizari cu adevarat uluitoare in ceea ce priveste asistenta persoanelor in varsta. Dar am auzit si o parte dintre discutiile care se purtau, cu privire la schimbarea raportului dintre populatia activa si populatia varstnica, nevoile financiare tot mai mari ale segmentului “neproductiv” din societate, dificultatile economice posibile pe acest fond. Nu credeau nici ei in solutii miraculoase. Eu am ramas totusi cu impresia ca societatea japoneza detine o asemenea solutie: munca temeinica si serioasa!
Multumesc cititorilor care au avut rabdarea sa ne urmareasca pana aici.
