25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieBursa de la Bucureşti a terminat ziua pe scădere

Bursa de la Bucureşti a terminat ziua pe scădere

Marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că participanţii la fondurile de pensii administrate privat din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare.

Activele estimate la final de 2018, administrate de Pilonul II şi Pilonul III, sunt de 10,9 miliarde de euro. Din total active, aproape 20% sunt investite în acţiuni listate.

Miercuri, BVB a închis ziua de tranzacţionare cu una dintre cele mai mari scăderi la nivel global, 11,21%, pierzând aproape tot câştigul din acest an. Banca Transilvania, -19,9%, BRD, -16,6%, şi OMV Petrom, -12,97%, au avut printre cele mai mari scăderi.

Joi, bursa a continuat să scadă, indicele BET închizând ziua la -1,91%. Romgaz, -6,91%, Fondul Proprietatea, -4,09%, şi Oltchim, -14,91%, au avut printre cele mai importante scăderi.

De cealaltă parte, companii precum Alro, +2,33%, Transelectrica, +4,57%, şi Patria Bank, +3,51%, au înregistrat printre cele mai mari avansuri.

Cele mai citite

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă