Un dinozaur al dictaturii

Dispare o data cu Augusto Pinochet un dinozaur al dictaturilor latino-americane, cele descrise cu atata ironie, sarcasm si chiar dezgust de o celebra pleiada de romancieri, in urma cu cateva decenii. Era mai putin incult decat caricatura atator locotenenti si generali de paie, dar era, probabil, mult mai feroce decat ne putem imagina. CIA, care dupa experienta cubaneza nu ar mai fi putut tolera un nou cap de pod al Moscovei prin preajma, nu se inselase cand l-a ales tocmai pe el sa rastoarne regimul criptocomunist al lui Allende. Pinochet si echipa lui de ofiteri nu au ezitat sa atace cu artileria si aviatia palatul prezidential de la Santiago, oferind un adevarat model de lovitura de stat militara, pentru amatorii ulteriori de prin alte tari. A urmat o represiune la fel de teribila: mii de persoane adunate pe stadioane, indesate prin inchisori, torturate, unele dintre ele aruncate din elicoptere in mare sau ingropate in asfalt sub soselele patriei. Nici astazi nu se stie nimic despre atatia disparuti, desi intre timp fosta clica a trebuit sa dea socoteala, invinsa de tenacitatea unor brave mame si sotii care au alertat permanent opinia publica internationala. Soseau, in acei ani, mii de transfugi chilieni, inclusiv prin Romania, si reuseau cu greu sa descrie infernul din care scapasera. Cei mai nenorocosi dintre ei avusesera si dublul ghinion de a se confrunta cu uriasa deziluzie a socialismului real! Sa scapi de Pinochet ca sa te salvezi sub aripa lui Ceausescu mi s-a parut, in acei ani, un cinism al istoriei. Multi au trebuit sa-l accepte, convinsi ca dictaturile sunt eterne. Iata ca s-a dus si Pinochet, hartuit de ani de zile de judecatori incapatanati, fie din Spania, fie din Chile, desi protejat pana in ultima clipa de casta militara, daca nu cumva si de complicitatea unor lideri occidentali. Iar omenirea respira mai usurata.