9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleAustralia va instala sisteme de identificat drone la aeroporturi

Australia va instala sisteme de identificat drone la aeroporturi

Potrivit BBC, sistemul a fost plănuit cu mult timp în urmă, însă totul vine după suspendarea zborurilor de la aeroportul Gatwick din Marea Britanie pentru 72 de ore în urma unui incident în care o dronă a oprit decolarea şi aterizarea avioanelor.
 
În 2019, în Australia, operatorii de drone vor trebui să se înregistreze.
 
Aproape 140.000 de călători au fost afectaţi săptămâna trecută la Gatwick iar autorităţile britanice încă îi caută pe vinovaţi. Incidentele arată nevoia pentru capacităţi de depistare a dronelor, a declarat Peter Gibson, purtătorul de cuvânt al Casa, pentru AFP.
 
Sistemul de supraveghere va putea depista modelul dronei, să îi citească numărul de înregistrare şi să îl localizeze pe pilot.
 
Eforturile de a identifica piloţii vor fi ajutate de introducerea unei scheme de înregistrare pentru posesorii de drone.
 
În afară de aeroporturi şi alte locaţii sensibile, sistemele de depistare a dronelor vor fi instalate în alte locuri populare pentru posesorii de drone, precum podul Sydney Harbour.
 
Autorităţile din Australia s-aua rătat îngrijorate de numărul mare de drone care au zburat în zone interzise în ultimele luni. Oricine încalcă aceste legi poate fi amendat cu până la 10.000 de dolari australieni (6.224 de euro).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă