14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportCristina Neagu s-a operat la genunchi, după accidentarea suferită la CE din...

Cristina Neagu s-a operat la genunchi, după accidentarea suferită la CE din Franţa

Potrivit Mediafax, sportiva este acum în perioada de refacere şi a afişat pe reţelele sociale o fotografie în care apare fără ghips şi efectuează exerciţii specifice cu ajutorul unei faşe elastice. Abia în iulie va putea reveni Cristina la antrenamente, recuperarea după o astfel de intervenţie fiind de circa şase luni. “M-am trezit cu zâmbetul pe buze! Totul a decurs bine şi de acum înainte cu toată forţa spre revenire! Vă mulţumesc pentru mesaje şi sprijin!”, a scris ea pe Facebook.

Cert e că oficialii de la CSM Bucureşti au anunţat că o susţin pe toate planurile şi chiar îi vor prelungi contractul. Operaţia de miercuri a fost a treia majoră din cariera sa, cea mai gravă fiind la umărul drept când a stat departe de teren un an şi jumătate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă