11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMureş: Intervenţie de peste două ore pentru înlăturarea ţurţurilor

Mureş: Intervenţie de peste două ore pentru înlăturarea ţurţurilor

Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru înlăturarea ţurţurilor de gheaţă şi a zăpezii de pe clădirile din zona centrală, la solicitarea unei patrule a Poliţiei Locale din Târgu Mureş, care a constat că de pe o serie de acoperişuri din zona pietonală, acolo unde există şi o staţie de autobuz foarte aglomerată, cad pe trotuar bucăţi mari de gheaţă.

“Am intervenit cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime de 42 metri, intrată în anul 2017 în dotarea ISU Mureş. Autospeciala pentru lucru la înălţime este dotată cu o nacelă, are un lift pentru persoane sau material, suportă o greutate de 300 de kilograme, poate interveni la o înălţime de 42 de metri, iar în caz de necesitate deţine un suport de tragă şi are un tun de apă pentru stingerea incendiilor. Tehnologia utilizată la autoscară permite folosirea acesteia în spaţii înguste, întrucât scara poate fi extinsă în siguranţă, având accesibile mai multe unghiuri. Intervenţia din zona centrală a municipiului Târgu Mureş a fost îngreunată de cablurile din zonă, care au îngreunat calarea. În cele din urmă, zăpada de pe clădiri a fost îndepărtată”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, Cristian Virag.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă