Termenul pana la care cetatenii pot depune cereri pentru restituirea in natura a terenurilor pe care le-au detinut expira pe 22 septembrie. Cum pana la acea data nu mai sunt decat 12 zile, conducerea Prefecturii Constanta a considerat ca este necesara o intalnire care sa clarifice nelamuririle pe care le-ar putea avea secretarii administratiilor locale in ceea ce priveste punerea in aplicare a actelor normative. Intalnirea a demonstrat ca aproape fiecare localitate in parte are cazuri speciale pe care secretarii primariilor incearca sa le rezolve in conformitate cu litera si spiritul legii. Cel de la Primaria Ciobanita a ridicat problema restituirii terenurilor pe vechile amplasamente, pentru care au fost deja emise titluri de proprietate pentru alti beneficiari ai legilor fondului funciar. Specialistii din Prefectura au sustinut ca documentele care fac dovada proprietatii asupra terenului nu vor fi anulate, iar cei indreptatiti sa primeasca terenurile in natura vor fi improprietariti cu alte suprafete. O alta situatie deosebita este cea de la Seimeni, unde proprietarii au detinut terenuri in zona unde, prin anii 1960, au fost infiintate exploatatii piscicole. In prezent zona este administrata de primarie, care a incheiat contracte de asociere cu agenti economici care vor sa devina proprietari.
Documentarea, mama aplicarii legii
Secretarii primariilor trebuie sa trimita pana saptamana viitoare in scris la Prefectura situatiile pentru care considera ca nu pot fi solutionate prin consultarea textului legii. In functie de fiecare caz in parte, juristii vor fi cei care vor oferi solutiile pe care trebuie sa le aplice comisiile locale de fond funciar. Pentru Primaria Saligny urmeaza vremuri grele la… propriu. Cladirea in care functioneaza administratia locala este amplasata pe teren revendicat, dar, sustine secretarul, fostul proprietar, care a primit teren in baza Legii 18, nu poate dovedi ca a detinut suprafata din intravilanul comunei. Alti secretari de primarii au facut dovada faptului ca, desi ar fi trebuit sa viseze prevederile in domeniu, nu stiu nici acum ce inseamna o „constituire ilegala”. Chiar daca este greu, autoritatile judetene, implicate in punerea in aplicare a modificarilor aduse legilor proprietatii, trebuie sa recunoasca faptul ca urmeaza o perioada grea pentru comisiile locale, cele care trebuie sa valideze hotararile ce vor sta la baza emiterii titlurilor de proprietate.
Nu exista in fapt…
Suprafata de teren necesara pentru punerea in posesie a beneficiarilor modificarilor aduse legilor proprietatii este pana la aceasta data numai pentru judetul Constanta de 70.000 hectare. Disponibilul aflat in administrarea Agentiei Domeniilor Statului este de doar 4.000 hectare. Posibilitatea ca toti solicitantii sa primeasca in natura terenurile pe care le-au detinut si pentru care pot face dovada cu acte este destul de mica, chiar daca urmeaza sa se restituie, inclusiv, terenurile administrate de statiunile de cercetare. Inainte de adoptarea modificarilor operate in legile proprietatii, fostii proprietari au fost „sfatuiti” sa-si deschida conturi bancare in care statul ar fi trebuit sa le vireze sumele reprezentand despagubirile pentru suprafetele care nu puteau fi puse in posesie. Majoritatea s-au trezit ca au cheltuit timp si bani pentru un cont inutil. Nu este totusi exclus ca nu peste mult timp, in conditiile in care nu este suficient teren pentru punerea in posesie, problema conturilor sa revina in actualitate iar unii dintre fostii proprietari sa devina peste noapte multimilionari.