11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalFord vrea ca SUA să rezolve diversele probleme comerciale

Ford vrea ca SUA să rezolve diversele probleme comerciale

“Există chiar acum o mulţime de mingi în aer care nu sunt rezolvate. Cu certitudine este ceva ce ne dorim într-adevăr deoarece produsele noastre au nevoie de o planificare pe care nu o putem face acum”, a afirmat preşedintele companiei americane, Bill Ford Jr.

Producătorul auto simte că opiniile sale sunt ascultate de Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru comerţ, dar nu are idee când vor fi rezolvate diversele probleme, a explicat oficialul Ford, adăugând că vrea ca reprezentanţii SUA să aibă la dispoziţie tot timpul de care au nevoie pentru a încheia un acord bun.

Directorul general al Ford, Jim Hackett, le-a spus anterior jurnaliştilor că un un nou acord comercial în America de Nord va funcţiona pentru toată lumea, dar trebuie să fie aprobat de Congresul SUA.

“Comerţul este bun pentru toată lumea atunci când este în stare de echilibru. Discuţiile care se desfăşoară acum cu China au fost mai productive şi s-ar putea semna curând un acord”, susţine Hackett.

Acesta a adăugat că Ford trebuie să investească în noile tehnologii, atât în vehicule electrice cât şi în cele fără şofer, şi să-şi restructureze operaţiunile pe plan global pentru a opera mai eficient, păstrându-şi în acelaşi timp bilanţul solid şi dividendele “sigure”.

Săptămâna trecută, Ford a anunţat că va elimina “mai multe mii” de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, precum C-Max, totul în conformitate cu un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa.

În prezent, al doilea mare producător auto american este presat să îşi restructureze operaţiunile din Europa, după ce rivalul său General Motors a reuşit să îşi majoreze profiturile după vânzarea mărcilor sale europene Opel şi Vauxhall către grupul francez PSA.

Ford a precizat că va încerca să iasă de pe segmentul multivan, va înceta să mai producă transmisii automate la Bordeaux (Franţa), îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va uni cartierele generale ale Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex, Marea Britanie.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă