Câștigul salarial mediu net a fost de 5.557 lei în luna februarie 2026, în creștere cu 39 de lei (+0,7%) comparativ cu ianuarie.
În același timp, salariul mediu brut a ajuns la 9.272 lei, cu 52 de lei (+0,6%) mai mare decât în luna anterioară, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Comparativ cu februarie 2025, salariul mediu net a înregistrat o creștere de 3,8%.
Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Cele mai ridicate câștiguri salariale medii nete au fost raportate în sectorul IT, respectiv în activități de programare și consultanță IT, unde media a ajuns la 12.952 lei.
Niveluri ridicate s-au înregistrat și în industria produselor din tutun, cu 11.920 lei.
La polul opus, cele mai mici salarii au fost consemnate în pescuit și acvacultură (2.884 lei) și în alte activități de servicii (2.887 lei).
Salariul real, afectat de inflație
Indicele câștigului salarial real a fost de 95% în februarie 2026 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, dar de 100,1% față de ianuarie 2026.
Raportat la octombrie 1990, indicele salariului real a ajuns la 236,8%, ușor peste nivelul din luna precedentă.
„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, notează INS.
Creșteri generate de prime și performanță
În majoritatea sectoarelor economice, salariile au crescut față de luna ianuarie, în principal ca urmare a acordării de prime ocazionale, bonusuri de performanță sau al 13-lea salariu. De asemenea, au contribuit și veniturile suplimentare din profit sau alte fonduri.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun (+24,7%) și în sectorul asigurărilor și fondurilor de pensii (+23,4%).
Scăderi în anumite sectoare
Pe de altă parte, în unele domenii salariile au scăzut, în principal din cauza acordării unor bonusuri în lunile anterioare sau a unor rezultate economice mai slabe.
„Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2026 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte)”, precizează INS.
Cele mai semnificative scăderi, între 7% și 10,5%, au fost raportate în industrii precum extracția minereurilor, energie și jocuri de noroc. Alte reduceri, între 2,5% și 5%, au apărut în sectoare precum restaurantele, transporturile aeriene sau tranzacțiile imobiliare.
Evoluții în sectorul bugetar
În sectorul public, câștigurile salariale au avut evoluții mixte. În învățământ și administrație publică s-au înregistrat ușoare creșteri (+0,5% și +0,2%), în timp ce în sănătate și asistență socială salariile au scăzut ușor, cu 1,8%.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.