Din scrisoarea datata 20 sept. 1762, pe care Diderot (scriitor si filosof francez, 1713-1784) o trimite lui Voltaire, confratele sau intru filosofie si literatura, nu am retinut nimic deosebit, iar sfarsitul scrisorii este obisnuit, ca sa nu zic banal, cu urari stiute, ca intre cunoscuti, ca intre prieteni. Insa ultimele cuvinte din aceste urari m-au facut sa zambesc, chiar sa rad… apoi am ramas pe ganduri. Iata sfarsitul scrisorii (dar sa cititi cu mare atentie ultimele cuvinte, pe care le voi sublinia): „Ramas-bun, frate mai mare, pastreaza-te pentru prieteni, pentru filosofie, pentru literatura, pentru cinstea natiunii, care nu te are decat pe dumneata, si pentru binele omenirii, careia ii esti mai important decat cinci sute de monarhi topiti laolalta (s.n.) Cum spuneam mai sus, am zambit, am ras chiar citind ultimele cuvinte, apoi am ramas pe ganduri…
Intr-adevar, prin rationalismul sau, Voltaire a intruchipat stralucit „spiritul luminilor”. Negresit, Diderot are dreptate: prin opera sa filosofica, literara, Voltaire este mai important „decat cinci sute de regi si imparati topiti laolalta”! Si nu numai Voltaire… Atatea spirite luminate ale omenirii (unele ostracizate sau chiar martirizate in propria tara!) au alcatuit o semintie in regnum hominis ce strabate veacurile, luminand cu spiritul lor de-a pururi omenirea. Acestora li se potrivesc atat de bine versurile din poezia „Apogeu” a lui Horatiu, pe care le voi parafraza: Mereu, mereu vor creste in veacuri viitoare, intinerind in slava! Intr-adevar, atatea capete incoronate, de regi si imparati (fireste, cu unele exceptii, care au facut, neindoielnic, istorie pe planeta noastra), nu fac, topite laolalta, cat un spirit care prin opera sa lumineaza veacurile!
