13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSănătateDiabetul gestaţional creşte riscul de prediabet şi obezitate în cazul copiilor

Diabetul gestaţional creşte riscul de prediabet şi obezitate în cazul copiilor

Informațiile se datorează unui studiu internaţional, realizat de Northwestern Medicine, care a analizat şi monitorizat hiperglicemia şi efectele adverse asupra evoluţiei sarcinii (Hyperglycemia and Adverse Pregnancy Outcome Follow-Up Study – HAPO FUS), care a vizat 4.160 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care au luat parte, parţial sau total, la un test oral de toleranţă la glucoză şi ale căror mame au suferit de diabet gestaţional la 28 de săptămâni de sarcină.

”Studiul nostru demonstrează că independent de greutatea sau de predispoziţia genetică pentru diabet a unei mame, nivelul glicemiei sale din timpul sarcinii creşte independent de riscul de obezitate şi intoleranţă la glucoză a copilului său”, a explicat cercetătorul Boyd Metzger, profesor emerit de medicină la Facultatea de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern din Statele Unite.

”Metabolismul glucidic al mamei în timpul sarcinii afectează metabolismul glucidic al copilului său”, a adăugat Metzger.

”Faptul că aceste afecţiuni ale copilului aflat la vârsta de 11 ani sunt asociate cu valoarea glicemiei din timpul sarcinii mamei este un motiv în plus ca diabetul gestaţional să fie diagnosticat şi tratat”, a subliniat cercetătorul.

Diabetul gestaţional reprezintă o problemă de sănătate ce poate afecta o femeie care nu are diabet, caracterizată de creşterea nivelului glicemiei în timpul sarcinii. Aceasta măreşte riscul de preeclampsie, depresie, cezariană şi deces neonatal.

Aproximativ 20% dintre femei dezvoltă diabet gestaţional.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Diabetes Care.

Cele mai citite

VIDEO. Peste 200 de persoane arestate în Turcia, la Istanbul

Miercuri, poliția turcă a efectuat arestarea a 210 persoane care se adunaseră pentru a marca Ziua Muncii la Istanbul, conform declarațiilor ministrului de interne...

În Săptămâna Patimilor Ierusalimul e mai gol ca niciodată

E Săptămâna Patimilor, cea în care Iisus Hristos a luat asupra sa toate păcatele omenirii şi ne-a mântuit pe toţi. In toate bisericile se...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă