16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din IranNegocieri fragile: Islamabadul încearcă să aducă SUA și Iranul la masa discuțiilor

Negocieri fragile: Islamabadul încearcă să aducă SUA și Iranul la masa discuțiilor

Iranul rămâne reticent în privința unor negocieri reale, pe fondul neîncrederii profunde față de Washington și Tel Aviv

Autoritățile de la Islamabad susțin că inițiativa de mediere pentru oprirea confruntării dintre Statele Unite, Israel și Iran evoluează pozitiv. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez a declarat, pentru Associated Press, citat de CBS News, că demersurile diplomatice sunt „pe drumul cel bun”.

Potrivit unor oficiali regionali, citați de PBS, Pakistanul, alături de Turcia și Egipt, încearcă să faciliteze reluarea dialogului direct între Washington și Teheran, propunând organizarea unor negocieri în capitala pakistaneză. Scopul este reducerea diferențelor majore dintre cele două tabere și găsirea unei soluții care să ducă atât la încetarea ostilităților, cât și la redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Surse implicate în discuții afirmă că varianta aflată pe masă presupune un armistițiu temporar, menit să creeze spațiu pentru o înțelegere diplomatică mai amplă.

De partea sa, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a transmis că Teheranul nu a respins ideea unor negocieri la Islamabad, însă insistă asupra unui acord „clar și durabil” pentru oprirea a ceea ce numește un „război ilegal”, declanșat de SUA și Israel la finalul lunii februarie. Declarația sa a fost salutată de omologul pakistanez, Ishaq Dar, care a apreciat deschiderea exprimată.

În același timp, The New York Times relatează, citând evaluări ale serviciilor de informații americane, că Iranul rămâne reticent în privința unor negocieri reale, pe fondul neîncrederii profunde față de Washington și Tel Aviv, după atacurile recente, inclusiv cel din februarie 2026, desfășurat în timp ce erau în curs discuții privind programul nuclear iranian.

Tensiunile sunt amplificate și de declarațiile președintelui american Donald Trump, care a reiterat un ultimatum adresat Iranului. Acesta a avertizat că termenul-limită pentru ajungerea la un acord sau pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz expiră în curând, sugerând consecințe severe în lipsa unui răspuns favorabil.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Imobiliarele comerciale atrag tot mai mulți bani de la bănci: finanțările au urcat la 116 miliarde de lei

Sectorul imobiliar comercial din România devine unul dintre cei mai importanți destinatari ai finanțărilor bancare acordate companiilor, acumulând peste jumătate din creditele destinate firmelor...

Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe președinta Indiei, Droupadi Murmu. Forum economic bilateral, organizat vineri

Președintele Nicușor Dan o va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită de stat în România, desfășurată...

Petrișor Peiu: România este pe penultimul loc în UE la competențele digitale de bază ale tinerilor

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că, în pofida promisiunilor privind digitalizarea formulate de partidele aflate la guvernare în ultimele două decenii, rezultatele sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă