Compromis post-electoral la Washington: presedintele George W. Bush a acceptat ieri demisia Secretarului Apararii, Donald Rumsfeld, pe care democratii, dar si voci critice din Partidul Republican precum senatorul John McCain au cerut-o constant in ultimele luni.
Sperand intr-o coabitare cu noua majoritate democrata din Congres care sa nu submineze razboiul din Irak, Bush l-a numit pe fostul sef al CIA, Robert Gates, drept noul sef al Pentagonului.
“Recunosc ca multi americani au votat ieri pentru a-si exprima nemultumirea fata de lipsa de progrese in Irak. Dar mai cred si ca majoritatea americanilor si liderii de aici din Washington din ambele partide politice inteleg ca nu putem accepta o infrangere”, a spus Bush.
Gates pare omul potrivit pentru un consens transpartinic: a slujit in 6 administratii diferite, atat sub presedinti republicani, cat si democrati si este membru al comisiei bipartite privind Irakul condusa de James Baker, fost Secretar de stat al presedintelui Bush senior si de democratul Lee Hamilton, fost copresedinte al comisiei de investigare a atentatelor din 11 septembrie.
Gates a spus ca nu se astepta sa reia serviciul public, dar ca a acceptat propunerea presedintelui, constient fiind de importanta ca razboiul din Irak sa se incheie cu o victorie.
Rumsfeld a spus ca “am beneficiat mult de pe urma criticilor, de care nu am dus lipsa niciodata in acest prim razboi al secolului 21, atat de putin inteles”. Bush i-a multumit pentru reformele pe care le-a facut in cadrul Pentagonului, dintre care “putine au ajuns in presa”, numindu-l “un patriot” care si-a servit tara cu “onoare si distinctie”.
Cu doar cateva zile inainte de alegeri, Bush a declarat in fata a sase jurnalisti de la principalele publicatii si agentii de presa ca “Rumsfeld isi va incheia mandatul in ianuarie 2009”, excluzand orice posibilitate ca el sa fie destituit inainte.
Ieri, insa, la conferinta de presa, Bush a spus ca inlocuirea lui Rumsfeld era in lucru de mai multe saptamani, ca avuse discutii cu acesta privind nevoia de “o pereche de ochi proaspeti” la conducerea Pentagonului.
A refuzat sa dea orice indiciu in acest sens pentru a nu influenta alegerile si pentru a nu demoraliza trupele din Irak, a explicat Bush, prins in tirul intrebarilor jurnalistilor. Rumsfeld si-a mai prezentat de doua ori demisia in trecut, dar Bush a refuzat s-o accepte.