21 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăInternaționalSlujbele de Paște anulate în Dubai din cauza războiului

Slujbele de Paște anulate în Dubai din cauza războiului

Toate slujbele religioase din Dubai au fost anulate din cauza războiului din Orientul Mijlociu, au anunțat vineri două biserici catolice din Dubai, chiar înaintea sărbătorilor de Paște, scrie AFP.

În urma directivelor autorităților, „toate slujbele din cadrul bisericii noastre sunt anulate până la noi ordine”, a transmis Biserica Sfântul Francisc de Assisi pe site-ul oficial.

Zona de coastă Jebel Ali a fost vizată în repetate rânduri de rachete și drone lansate de Iran către statele din Golf, ca reacție la ofensiva israeliano-americană începută pe 28 februarie.

„Credincioșii sunt rugați să evite deplasările la biserică, în interesul siguranței și al bunăstării comunității”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI – Donald Trump a demis-o pe Pam Bondi, procurorul general al SUA, pe fondul controverselor legate de dosarul Epstein

Și Biserica Catolică Sfânta Maria a publicat un anunț similar, precizând că slujba din Vinerea Mare va fi transmisă online, pe canalul oficial de YouTube al parohiei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj de solidaritate cu România după doborârea unei drone Shahed: Securitatea României este și securitatea Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate cu România după ce o dronă de tip Shahed a fost doborâtă de...

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului: doi ucraineni, găsiți epuizați la peste 1.700 de metri altitudine

Cei doi se aflau într-o stare avansată de oboseală și aveau nevoie de ajutor medicalDoi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România prin...

Tragedie la Berlin: o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride

Incidentul s-a soldat cu un mort și 16 persoane rănite, după ce un vehicul utilitar a pătruns în zona unde se aflau participanții la...
Ultima oră
Pe aceeași temă