32.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialArestari in armata belgiana

Arestari in armata belgiana

Autoritatile belgiene au anuntat dezmembrarea unei retele neonaziste din cadrul armatei care avea in vedere comiterea de actiuni teroriste pentru a destabiliza institutiile democratice ale regatului.
Evidentierea acestui complot latent pregatit in armata de un grup de neonazisti flamanzi i-a stupefiat pe belgieni, dar a provocat si furia extremei drepte flamande care vorbeste despre manipulare preelectorala.
Joi dupa-amiaza, peste 150 de politisti au perchezitionat cinci cazarmi, una la Bruxelles si patru in Flandra, si 18 locuinte particulare din nordul tarii, arestand 17 membri ai unei grupari neonaziste care pregateau „actiuni teroriste” pentru a destabiliza institutiile statului. Perchezitiile au permis descoperirea unei bombe artizanale „atat de puternice incat putea face sa explodeze o masina”, arme de foc, detonatoare, o mare cantitate de munitie, propaganda neonazista, explozibili, veste antiglont, masti de gaze si stupefiante.
Chiar daca nimic nu demonstreaza ca era in pregatire „un atentat specific”, anchetatorii sunt convinsi ca liderul grupului „avea intentia de a-si pune in practica ideile teroriste”.
Principalul suspect, identificat cu initialele B.T., un militar in varsta de 25 de ani dintr-un regiment din provincia Limbourg, este fondatorul si „pivotul principal” al unei grupari neonaziste numite BBET (Sange-Pamant-Glorie-Onoare) si recruta de cativa ani membri in special din cazarmi si in cafenelele frecventate de militari. Grupul, considerat o disidenta a gruparii „Blood and Honnour” create in Marea Britanie, facea parte din miscarea de extrema dreapta cea mai radicala din Flandra, gata sa se incaiere intr-un „razboi al civilizatiilor” pe care il considera inevitabil, arata expertii. B.T. organiza exercitii paramilitare in week-end-uri si exercitii de tir, unele chiar pe terenurile armatei cu aprobarea autoritatilor militare, preciza ieri Parchetul federal. In plus, dezvolta contacte internationale, in special cu grupul olandez de extrema dreapta „De Nationale Alliantie”.
Publicatia Le Soir se intreba ieri daca aceasta operatiune spectaculoasa, intervenita la o luna distanta de alegerile municipale din 8 octombrie si la mai putin de un an pana la viitoarele legislative, este total „inocenta”. Potrivit sondajelor, partidul de extrema dreapta Vlaams Belang ar putea seduce peste un sfert din electorii flamanzi la aceste doua scrutine, iar acest partid a reactionat imediat ieri strigand „manipulare”. „Nu avem nimic de-a face cu persoanele arestate, totul este orchestrat de ministrul justitiei (socialista Laurette Onkelinx) si de unele media care se tem de o noua victorie a formatiunii noastre”, declara Tom Van Ter Oost, unul dintre purtatorii de cuvant ai Vlaams Belang.

Cele mai citite

Canicula blochează camioanele pe șosele: restricții de trafic în șapte județe lovite de cod roșu

Măsura a fost luată în contextul avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, care indică temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit...

Atac masiv asupra Kievului: cel puțin 17 morți și zeci de răniți

Cel puțin 17 persoane au murit, iar alte 44 au fost rănite în urma unui atac lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de...

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă