7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuTrupa Kumm se afla de mult in Europa

Trupa Kumm se afla de mult in Europa

Nu de mult, initiatii in ale muzicii au putut asista, pe acoperisul Teatrului National, adica la binecunoscuta terasa La Motoare, la concertul de lansare al noului album al formatiei Kumm: „Different Parties”. Vremea, cum se stie, a fost haina, adica a amestecat toata ziua soare si nori negri de furtuna, dar, cum a doua zi se anunta si mai rau, formatia a hotarat sa cante in acea seara. Pana la urma, zeul ploii tot si-a bagat coada, nelasandu-i pe baieti sa-si incheie recitalul, se pare neimpresionat de muzica rafinata si de succesul ei printre cei prezenti. Muzicienii au mai cantat o piesa cu ploaia siroind pe instrumente, dar, cum lucrurile se inrautateau, au fost nevoiti sa renunte la ultimele doua piese ale playlist-ului. Nu conteaza foarte tare, fiindca atat cei prezenti, cat si cumparatorii albumului si-au dat seama ca se afla in fata unei noi reusite a trupei, toti avand numai cuvinte de apreciere. Omogenitatea valorica, foarte ridicata, a celor 12 piese de pe „Different Parties” recomanda inca o data trupa Kumm ca pe un varf al muzicii romanesti, practic ei scriind istoria pentru mai multe genuri muzicale concomitent: rock alternativ, muzica progresiva, jazz, jazz-rock, etno-rock etc.
Albumul „Different Parties” este editat, ca si precedentele doua, de casa italiana Cramps Records, care si-a luat de ceva timp sarcina pastoririi destinului artistic al formatiei, iar in Romania, sub licenta, de casa Macondo Music. Contine 12 piese, toate in limba engleza. Componenta actuala a formatiei este urmatoarea: Catalin Mocan (Timisoara, 28 de ani) – voce, chitara acustica, Eugen Nutescu (Bucuresti, 36 de ani) – chitara, voce, muzicuta, Mihai Iordache (Bucuresti, 39 de ani) – saxofon alto, tenor si bariton, Andr's Kov'cs (Cluj, 32 de ani) – keyboards, groove machine, Ioan Pascu (Timisoara, 26 de ani) – chitara bass, Dominic Csergo (Cluj, 26 de ani) – tobe, percutie. Membrii grupului sunt cunoscuti si pentru colaborarile cu alte trupe si proiecte, unele concretizate in aparitii discografice, dintre care spicuim: apreciatul saxofonist Mihai Iordache cu formatia proprie, IORDACHE, cu Ada Milea si cu Harry Tavitian's Orient Express, Dominic Csergo – tobosar pe cele doua albume Urma, Utu Pascu – membru de baza in Blazzaj. Pe albumul „Different Parties” colaboreaza cu chitaristul Sorin Romanescu si multi alti muzicieni de calitate.
Cum ultimul an a fost destul de furtunos pentru Kumm, se mai impun cateva precizari. In toamna anului 2005, trupa Kumm a decis sa se desparta de solistul vocal Dan Byron, mai bine zis acesta prefera din ce in ce mai mult colaborarea cu Urma, ceea ce facea imposibila coexistenta celor doua trupe in aceeasi componenta. Desi s-a luat in calcul si ipoteza ca rolul de solist vocal sa fie preluat din nou de Eugen Nutescu sau sa fie incredintat unei prezente feminine (!), in cele din urma trupa a hotarat sa astepte aparitia omului potrivit, cu riscul de a nu mai canta o buna perioada de timp. Dupa o serie de simple discutii cu unii candidati si probe efective cu altii, cel de-al saptelea „aspirant” a fost si cel ales: Catalin Mocan, actor de profesie, dar si solist vocal, la acea data, al formatiei timisorene de britpop Persona. Kumm si-a reluat in noua formula activitatea concertistica pe 25 ianuarie 2006, in traditionalul Music Pub din Cluj, iar in Bucuresti, in Laptarie, pe 28. Au urmat concerte in toata tara (Timisoara, Lugoj, Ploiesti, Constanta, Iasi, Campina, Arad, Oradea) si un turneu de 10 concerte in Germania, in luna aprilie, dintre care trei in cluburi importante din Berlin (Sage Club, Red Rooster, Kopenick). Noul album, „Different Parties”, va fi lansat pe data de 14 iunie si la Cluj, in Music Pub. Primul single de pe album, promovat de posturile de radio mai deschise la minte din tara, este „Evil Eye”. In Italia, lansarea albumului va avea loc la inceputul lunii septembrie, cand trupa Kumm va fi invitata sa cante la Treviso. La acea ora va fi finalizat si lansat si videoclipul piesei „Rest In Pieces”. Turneul de promovare a albumului va incepe, de asemenea, la toamna, trupa propunandu-si sa ajunga in cat mai multe locuri din tara in care muzica live este binevenita. Pana atunci insa Kumm vor fi prezenti in diverse festivaluri: Stimultan, ArtMania (in deschiderea multasteptatului concert de la Sibiu al finlandezilor H.I.M.), Peninsula, Fan Fest, Stufstock. O mentiune si pentru noul design Kumm, asigurat de Heliograph.ro: grafica CD, tricouri, afise, web-design.

Cele mai citite

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă