27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalBritanicii se consideră mai intoleranţi şi lipsiţi de unitate după referendumul Brexit

Britanicii se consideră mai intoleranţi şi lipsiţi de unitate după referendumul Brexit

Una din şase persoane s-a înstrăinat de unii prieteni sau rude în urma disensiunilor privind Brexit, iar 40% din britanici cred că există riscul izbucnirii unor proteste politice violente din cauza Brexit.

Aproximativ 65% dintre britanici consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar liderii principalelor partide politice, premierul Theresa May şi laburistul Jeremy Corbyn, se bucură de încrederea a doar 35% din respondenţi, respectiv 26%.

Rezultatele se bazează pe răspunsuri date online de peste 2.000 de persoane din Marea Britanie în perioada 18 decembrie-7 ianuarie, informează firma Edelman.

Ed Williams, directorul Edelman pentru Regatul Unit şi Irlanda, a afirmat că Marea Britanie este “văzută ca fiind din ce în ce mai nedreaptă, mai puţin tolerantă şi condusă într-o direcţia greşită”.

“Brexit-ul a dezvăluit fracturi care au divizat familii şi prieteni, ne-au făcut mai agresivi şi mai nervoşi ca societate, şi a alimentat temerile privind proteste violente şi tulburări civile”, a adăugat Williams.

Cele mai citite

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...
Ultima oră
Pe aceeași temă