La proba feminină, Julia Sauter, în vârstă de 21 de ani, a obținut cea mai bună performanță din istoria patinajului românesc, clasându-se pe locul 14.
Julia Sauter este născută în Germania și are dublă cetățenie, română și germană. Antrenorul ei, fostul patinator Marius Negrea, a avut o ieșire dură la adresa factorilor de resort din România. Atunci când camerele de luat vederi erau ațintite asupra sa, Marius Negrea a afirmat următoarele: ”Salutări acasă. Fără bani am venit neplătiți aici. Poate pentru Mondiale ne ajutați și pe noi cândva. Că mergem în Japonia pe banii noștri!”.
Marius Negrea a făcut referire la participarea Juliei Sauter la Campionatele Mondiale de patinaj artistic care vor avea loc în luna martie, la Saitama, în Japonia. Sportiva noastră a obținut baremul de calificare pentru competiția planetară, în urma Campionatelor Europene desfășurate la Minsk.
Patinajul, nefinanțat în România
Problemele majore ale celor care doresc să practice patinajul în România se rezumă la lipsa resurselor financiare, dar și la cea legată de infrastructura specifică. Federația Română de Patinaj, persoană juridică de drept privat care are utilitate publică, nu are semnat un contract de finanțare cu Ministerul Tineretului și Sportului, deoarece au existat probleme legate de funcționarea statutară a acestui for în trecut.
O altă instituție care ar putea finanța activitatea de performanță a Juliei Sauter este Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în contextul în care patinajul artistic este unul dintre cele mai urmărite sporturi în programul olimpic de iarnă.
Sub egida Federației Române de Patinaj, cel puțin în teorie, își desfășoară activitatea și cei de la patinaj viteză, campionatele naționale de profil desfășurându-se în afara țării.