19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechNopţile lunare, mai reci decât se aşteptau cercetătorii

Nopţile lunare, mai reci decât se aşteptau cercetătorii

Temperatura de la suprafaţa Lunii a scăzut sub -190 de grade Celsius, o valoare “mai rece decât se aşteptau oamenii de ştiinţă”, în timpul primei nopţi lunare petrecute de sonda Chang’e-4, care poartă numele zeiţei Lunii din mitologia chineză.

Temperaturile nocturne de pe faţa ascunsă a satelitului natural al Pământului au fost înregistrate de sonda chineză după ce aceasta a redevenit activă miercuri, la finalul unei perioade de “hibernare” care a durat aproximativ două săptămâni.

Aceste valori sunt mai scăzute decât cele înregistrate de precedentele misiuni americane, a declarat directorul misiunii Chang’e-4, Zhang He, pentru agenţia de presă Xinhua. “Acest lucru se datorează probabil diferenţei de compoziţie a solului de pe cele două feţe ale Lunii”, a explicat el.

Sonda Chang’e-4 este echipată cu instrumente dezvoltate de oameni de ştiinţă suedezi, germani şi chinezi, pentru a studia mediul lunar, radiaţia cosmică şi interacţiunea dintre vânturile solare şi suprafaţa Lunii.

Sonda chineză a eliberat şi un mic robot teleghidat pe roţi, denumit Yutu-2 (Iepurele de jad 2), care va efectua experimente ştiinţifice în craterul lunar Von Karman.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă