16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalParisul, Londra şi Berlinul lansează ”vehiculul dedicat” Instex

Parisul, Londra şi Berlinul lansează ”vehiculul dedicat” Instex

Europenii lucrează din septembrie la crearea unui ”vehicul dedicat” (Special purpose vehicle – SPV), un fel de sistem de troc vizând să evite tranzacţii monetare în dolari, cu scopul de a ocoli sancţiunile impuse de americani iranienilor.

Obiectivul este să încerce să convingă Iranul să continue să respecte Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, în pofida deciziei luate de Donald Trump anul trecut de a retrage Statele Unite din el, şi de a permite Teheranului să continue să obţină beneficii de pe urma acordului.

Potrivit postului german de televiziune NDR, SPV urmează să ia numele de Instex (Instrument In Support Of Trade Exchanges). 

El ar urma să fie operaţional abia peste mai multe luni, din cauza unor constrângeri de ordin tehnic, legate de implementarea sa, declară surse diplomatice.

Miniştrii francezi de Externe şi al Economiei au anunţat, săptămâna aceasta, înfiinţarea iminentă a acestei instituţii financiare independente.

Instex nu ar urma să relanseze în mod spectaculos comerţul între UE şi Iran, întrucât el vizează mai ales să permită furnizarea de hrană, medicamente şi ajutoare umanitare Teheranului şi nu să faciliteze tranzacţii legate de petrol, puternic afectate de sancţiunile americane.

”Asta nu va schimba lucrurile în mod radical, ci este un semnal politic transmis Iranului, pentru a-i arăta că suntem hotărâţi să salvăm JCPOA (Acordul de la Viena), şi Statelor Unite, pentru a le arăta că ne apărărm interesele, în pofida sancţiunilor lor extrateritoriale”, a declarat un diplomat european pentru Reuters.

JCPOA este acronimul Acordului de la Viena în dosarul nuclear iranian.

Adjunctul ministruluiiranian de Externe Abbas Araghchi a salutat o bună primă etapă şi şi-a exprimat speranţa ca mecanismul să vizeze toate bunurile şi produsele.

Înainte ca Instex să fie operaţional, este necesar ca iranul să implementeze un sistem echivalent, a precizat Araghchi.

TENSIUNI LA TOATE NIVELURILE

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat miercuri că Teheranul continuă să respecte acordul, în pofida sancţiunilor americane.

Directorii serviciilor americane de informaţii au ajuns, marţi, la aceeaşi concluzie, într-o audiere într-o comisie a Senatului american.

Crearea Instex ar putea să nu fie suficientă în a convinge Iranul să continue să fie un elev bun, cu atât mai mult cu cât relaţiile sale cu europenii s-au tensionat în ultimele luni, pe fondul continuării unor tiruri de testare a unor rachete balistice şi unor tentative de asasinare, pe teritoriul european, imputate serviciilor secrete iraniene.

El ar putea, de asemenea, să provoace o reacţie puternică a Statelor Unite, care au ameninţat în mai multe rânduri că nu vor permite nimănui să le ocolească sancţiunile.

Ambasada Statelor Unite la Berlin a ameninţat joi cu ”consecinţe grave” orice entitate care ar întreţine ”activităţi pasibile de sancţiuni cu Iranul”.

În faţa riscului unei reacţii dure a administraţiei Trump, Parisul şi Berlinul au acceptat să-şi asume în comun responsabilitatea SPV, încredinţându-i unui bancher german pilotarea mecanismului care urmează să aibă sediul în Franţa, potrivit unor surse diplomatice.

Franţa, Germania şi Marea Britanie vor fi primii actori, sperând ca şi alte ţări să se asocieze ulterior.

”Ceea ce contează de-acum este să le arărăm colegilor noştri americani că mergem în aceeaşi direcţie în probleme ca rachete balistice sau influenţa regională a Iranului, chiar dacă avem divergenţe pe tema acrodului nuclear”, a declarat ministrul belgian al Apărării Didier Reynders joi, într-o vizită la Bucureşti.

Federaţia industrială germană BDI a apreciat că înfiinţarea acestui mecanism nu va împiedica ”persistenţa unor riscuri substanţiale în relaţiile comerciale pe termen lung” cu Teheranul.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă