25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiScenariul realist indică 43,28 kilometri noi de autostradă în acest an

Scenariul realist indică 43,28 kilometri noi de autostradă în acest an

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură spun că, miercuri, la întâlnirea Comitetului de Monitorizare al POIM – “un cadru oficial, de faţă cu reprezentanţi ai Comisiei Europene”, directorul general CNAIR, Narcis Neaga, a declarat “cu o seninătate dezarmantă că în 2019 se vor finaliza inclusiv loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii A10 Sebeş-Turda şi tronsoanele Câmpia Turzii-Cheţani şi Cheţani-Iernut, parte din Autostrada A3”.

“Sunt doar minciuni sfruntate contrazise vehement nu doar de bunul simţ, de stadiul actual al proiectelor, avansul din anii precedenţi, birocraţia nerezolvată sau problemele financiare şi de mobilizare ale unor constructori, ci şi de Legea bugetului de stat pe 2019! Folosind rapoartele CNAIR şi cifrele bugetului propus ieri, vedem că pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Cheţani-Iernut avem nevoie de 462 milioane lei (TVA inclusă) pentru a ajunge la 100% din ambele contracte. Suma alocată de guvern? Doar 164,4 milioane (35,6%) prevăzute pe toată Autostrada Transilvania, între Târgu Mureş şi Borş (mai sunt şi alte mici secţiuni care, teoretic, vor consuma bani)”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei.

Potrivit sursei citate, “realitatea cruntă din teren” arată că segmentul din A3 dintre Câmpia Turzii şi Cheţani (Straco) a ajuns la doar 19% stadiu fizic, avansul din 2018 fiind de aproximativ 13%. Din cele 4 proiecte promise de şeful CNAIR, doar tronsonul Cheţani-Iernut (Astaldi) are şanse teoretice de finalizare în 2019: este acum la 58%, iar anul trecut a avut un progres consistent de 39 de procente.

Similar, pe Autostrada A10 Sebeş-Alba Iulia-Aiud trebuie 660 de milioane de lei (cu TVA) pentru lucrările rămase de executat (şi plătit) din cele două contracte, iar alocarea este de doar 160 milioane lei (24,2%). Lotul 1 din A10 (Pizzarotti) este la un stadiu fizic de 61%, iar în 2018 a avut un progres de 20%. Sectorul vecin (Aktor) este la 49% şi în tot anul trecut şantierul “a înaintat” cu doar 5 procente, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.

“(…) scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate”, arată Asociaţia Pro Infrastructură.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă