17.5 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăEconomieAutoPericol pe șoselele de munte: CNAIR avertizează asupra căderilor de stânci

Pericol pe șoselele de munte: CNAIR avertizează asupra căderilor de stânci

Pe mai multe tronsoane de drum montan și de defileu există un risc ridicat de căderi de pietre și blocuri de stâncă de pe versanți, avertizează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„În urma fenomenului îngheţ – dezgheţ, înregistrat în ultimele zile, există riscul major de căderi de pietre şi blocuri de stâncă de pe versanţi, pe mai multe sectoare de drum montan şi de defileu”, informează, marţi, CNAIR.

Potrivit reprezentanților companiei, alternanța temperaturilor sub și peste 0°C favorizează pătrunderea apei în crăpăturile rocilor.

„Prin îngheţ, apa îşi măreşte volumul, iar la dezgheţ determină fisurarea şi desprinderea materialului din versant, care poate ajunge pe partea carosabilă fără semne prealabile”, explică sursa citată.

Recomandările drumarilor

Autoritățile le cer șoferilor să circule cu prudență sporită pe aceste sectoare de drum. Printre măsurile recomandate se numără:

  • reducerea vitezei în zonele semnalizate ca fiind periculoase;
  • păstrarea unei distanțe mai mari față de alte vehicule;
  • evitarea opririi sau staționării la baza versanților;
  • respectarea indicatoarelor rutiere și a semnalelor transmise de echipele din teren.

Monitorizare permanentă

CNAIR precizează că zonele cu risc sunt supravegheate constant de echipele de intervenție.

„Echipele DRDP Craiova monitorizează permanent zonele cu risc şi intervin ori de câte ori situaţia o impune, pentru menţinerea siguranţei circulaţiei”, mai arată sursa citată.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

România, dependentă de petrolul kazah: avertisment privind posibile probleme la carburanți

România ar putea ajunge în fața unor dificultăți pe piața carburanților după oprirea temporară a livrărilor de țiței din Kazahstan, țara care asigură cea...

Preluarea Azomureș de către Romgaz intră în analiza Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a început evaluarea tranzacției prin care Romgaz intenționează să preia activele și operațiunile Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte pe bază...

Favoritele au făcut spectacol în preliminariile UCL! Două echipe sunt aproape eliminate

Prima manșă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor a adus mai multe rezultate categorice și câteva surprize importante.Steaua Roșie Belgrad, Lech Poznan...
Ultima oră
Pe aceeași temă