28.7 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăInternaționalDanemarca ia în calcul utilizarea reactoarelor nucleare de mici dimensiuni și ridicarea...

Danemarca ia în calcul utilizarea reactoarelor nucleare de mici dimensiuni și ridicarea interdicției nucleare impuse în 1985

Danemarca ia în considerare construirea de reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni pentru a-și acoperi necesarul de energie, a anunțat joi Ministerul Climei și Energiei, o decizie care ar putea pune capăt interdicției privind energia nucleară impuse în 1985.

Ministerul a precizat, într-un comunicat, că a fost creat un cadru pentru analizarea „potențialului și riscurilor” noilor tehnologii nucleare, precum și pentru ridicarea moratoriului existent.

Energia verde provenită din surse solare și eoliene este, în prezent și va rămâne, coloana vertebrală a sistemului energetic danez, dar vedem totodată că aceasta nu poate funcționa de una singură, a declarat ministrul danez al Climei, Energiei și Utilităților, Lars Aagaard.

Trebuie să fim deschiși să analizăm dacă alte tehnologii ne pot furniza energie verde în viitor, a adăugat acesta, subliniind că reactoarele modulare de mici dimensiuni ar putea reprezenta o opțiune.

Reactoarele nucleare modulare (SMR) sunt instalații avansate, cu o capacitate de producție de până la 300 de megawați de electricitate per unitate, aproximativ o treime din capacitatea unui reactor nuclear convențional. Acestea sunt mai ușor de construit, ceea ce le face mai accesibile din punct de vedere al costurilor comparativ cu centralele nucleare de mari dimensiuni.

CITEȘTE ȘI – Donald Trump spune că Vladimir Putin a „acceptat” invitaţia sa de a se alătura „Consiliului pentru Pace”

Ministerul a precizat că guvernul dorește să obțină mai multe informații privind cadrul de reglementare, siguranța, gestionarea deșeurilor radioactive, competențele necesare și costurile implicate, înainte de a lua o decizie politică.

Parlamentul danez, care a votat interzicerea energiei nucleare în producția de electricitate în 1985, a fost de acord, la începutul anului 2025, să înceapă analizarea noilor tehnologii nucleare ca posibilă sursă de energie.

Potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie pentru anul 2024, energia eoliană reprezintă 58% din producția de electricitate a Danemarcei, biocombustibilii 18%, energia solară 11%, iar deșeurile și cărbunele câte 5% fiecare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, criticat după declarațiile despre limba și religia din Republica Moldova

Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, este acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei, după declarațiile făcute într-un interviu despre limba și religia din...

Suspiciuni de sabotaj pe o rută feroviară strategică din Germania. Un grup de extremă stânga revendică atacul

Incidentul a provocat perturbări semnificative în circulația trenurilor, iar anchetatorii iau în calcul, inclusiv, un motiv politicAutoritățile germane investighează un posibil nou act de...

Criza politică continuă: Nicușor Dan îi convoacă pe liderii fostei coaliții la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan se va întâlni luni, la ora 9:00, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai Grupului Parlamentar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă