24.9 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăTitlurile de stat Fidelis, tot mai populare: când merită cumpărate și ce...

Titlurile de stat Fidelis, tot mai populare: când merită cumpărate și ce se întâmplă dacă le vinzi mai devreme

Programul de titluri de stat Fidelis, prin care statul român se împrumută lunar de la persoane fizice la dobânzi neimpozabile, a câștigat masiv teren în 2025.

Randamentele superioare celor bancare au atras tot mai mulți investitori, care nu se mai întreabă doar când este momentul optim de achiziție, ci și ce implicații există în cazul unei vânzări înainte de scadență.

Potrivit lui Lucian Isac, CEO al Estinvest, titlurile cu dobânzi ridicate rămân foarte căutate pe piața secundară, unde pot fi tranzacționate rapid. Principalul risc ar fi o eventuală creștere a dobânzilor, scenariu considerat însă puțin probabil.

Inflația și dobânzile, factori-cheie în decizia de investiție

„Chiar dacă inflaţia este de 9-10%, iar dobânzile titlurilor sunt de 6-7% (donatorii de sânge beneficiind de bonificaţie de 1%), din toate analize reiese că este mai bine remunerat capitalul investit în titluri decât cel din depozite bancare. Pe de altă parte, dacă va continua trendul de scădere al inflaţiei, anul viitor putând avea undeva spre 6%, atunci şi dobânzile vor avea un trend de scădere”, explică Isac, potrivit Ziarului Financiar.

Scăderea inflației face ca dobânzile fixe ale titlurilor Fidelis să devină mai atractive în termeni reali, ceea ce susține cererea pe piața secundară.

În schimb, o inflație ridicată poate reduce puterea de cumpărare a câștigurilor și poate afecta prețul de revânzare înainte de maturitate.

Record de finanțare pentru stat prin Fidelis

Trecerea la emisiuni lunare a dus la un nivel record al sumelor atrase de la populație. La finalul lui 2025, subscrierile prin Fidelis au ajuns la 21 miliarde de lei, peste nivelul din 2024.

 Fondurile sunt folosite pentru refinanțarea datoriilor scadente și acoperirea deficit lui bugetar.

Piața secundară oferă lichiditate rapidă

„Deţinătorii de titluri luate înainte cu dobânzi mari vor avea de câştigat pentru că vor fi la mare căutare. Pe piaţă sunt deja tranzacţii şi asta este partea bună: deţinătorii de titluri de stat Fidelis pot oricând să le valorifice prin bursă. Există contraparte pe partea de cumpărare foarte aproape de valoarea nominală – în unele cazuri, chiar peste”, afirmă brokerul.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Ultimul obstacol de pe Drumul Expres Brăila–Galați prinde contur: podul peste Siret intră în linie dreaptă

Noua șosea de mare viteză va asigura o legătură rutieră modernă între două centre economice importante din estul țării și este considerată un proiect...

Calendar fiscal august 2026. Termenele importante pe care contribuabilii trebuie să le respecte în această lună

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat calendarul principalelor obligații fiscale aferente lunii august 2026.Documentul include termenele de declarare și plată pe care...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă