16.6 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiMajestatea Sa Margareta a României: Am încredere în Națiunea Română și în...

Majestatea Sa Margareta a României: Am încredere în Națiunea Română și în puterea ei de a merge mai departe

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a făcut bilanțul anului 2025, arâtând realizările și dificultățile prin care a trecut România. Ea a transmis un mesaj plin de speranță, credință și urări de Crăciun pentru românii din țară și diaspora.

„Anul 2025 a adus multe realizări admirabile, dar și greutăți, confuzie și îngrijorare. Întreaga lume trece prin grave probleme sociale, economice și politice. Oamenii sunt dezamăgiți și multora li se pare că vocea lor nu este auzită.

Dar am încredere în Națiunea Română și în puterea ei de a merge mai departe. În ciuda unor probleme economice și a unor neajunsuri, în viața de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj și bun-simț.

Am vizitat multe comunități din țară. Sunt mândră de felul în care oamenii își poartă de grijă cu demnitate.

În Bihor, Oltenia, Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, Maramureș, peste tot există oameni de toate vârstele care gândesc și simt profund. Aceasta ne dă speranță pentru viitor.

Am călătorit în Estonia, Irlanda, Polonia, Marea Britanie și Republica Moldova, pentru servirea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova.

Peste tot am găsit respect pentru țara noastră, admirație pentru felul în care România s-a consolidat și merge mai departe cu fruntea sus.

Toți românii pe care i-am întâlnit în lume se gândesc la părinții lor de acasă, la viitorul copiilor lor și nu uită de tradițiile românești.

În țară și în străinătate, ne-am întâlnit cu militari din Forțele Terestre, Aeriene și Navale, pentru a sublinia importanța României la granița de est a NATO și UE.

Militarii români își fac datoria exemplar și dovedesc înaltă competență în colaborarea cu țările aliate.

Transmit admirația mea unităților de pompieri, de jandarmi, de poliție, celor specializați în situații de urgență și celor de la poliția de frontieră.

Mulți români fac dovadă de profesionalism și talent în spitale, universități și școli, în artă, în administrații locale, sport, industrie, comerț, turism și agricultură.

Tuturor celor care nu se lasă descurajați de greutăți și dezamăgiri, le adresez admirația mea.

În toate locurile pe unde am mers, în țară și în lume, am văzut cât de importantă este Credința pentru oamenii noștri.

Bisericile sunt pline de români de toate vârstele, care cred în Dumnezeu și în valorile spirituale, într-o lume în care credința este în declin, iar individualismul și nepăsarea au invadat societatea.

Acum 35 de ani, am creat Fundația Regală Margareta a României, pentru a încuraja oameni și comunități să-și creeze singuri viitorul.

Alături de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, pentru cei tineri și pentru cei în vârstă.

Deci, în ciuda dificultăților prin care trecem, am văzut în comunitățile din țară că există speranță, curaj, generozitate, bună-credință, creativitate și putere de a rezista.

În aceste zile, gândul nostru se îndreaptă către Domnul Nostru Iisus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune.

De asemenea, Crăciunul este momentul de a fi împreună cu familia, cu prietenii, cu cei dragi.

Urez românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

a transmis Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă