Un tribunal susținut de Rusia în Ucraina ocupată l-a condamnat miercuri pe un columbian la 19 ani de închisoare pentru că a luptat în armata de la Kiev, scrie AFP.
Autoritățile de la Moscova au închis mai mulți combatanți străini capturați de trupele sale în estul Ucrainei, judecându-i ca mercenari și nu ca prizonieri de război protejați de Convenția de la Geneva.
Procuratura Generală a Rusiei a precizat într-un comunicat că Curtea Supremă din regiunea Donețk, aflată sub control rus, l-a condamnat pe bărbatul identificat drept Oscar Mauricio Blanco Lopez la 19 ani de închisoare.
CITEȘTE ȘI – Ucraina se apropie de un nou Crăciun negru: Negocieri blocate și bombardamente tot mai intense
Potrivit autorităților, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, ajunsese în Ucraina în mai 2024 pentru a se înrola în armata ucraineană și a fost „capturat de militari ruși” în decembrie 2025.
Tribunalul a publicat un videoclip în care acesta apare în spatele unor gratii metalice, fără expresie pe chip, în timp ce se citea sentința.
Săptămâna trecută, același tribunal a condamnat un britanic la 13 ani de închisoare, tot pentru participarea sa în conflictul de partea Ucrainei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.