Scoala „Spiru Haret” din Piatra Neamt este vecina cu o carciuma, contrar legii. Autoritatile responsabile cu restabilirea legalitatii se gandesc, probabil, ca mai degraba muta scoala din loc decat carciuma cu terasa sau, mai bine, transforma gradina in „scoala de vara”. Numai ca fenomenul absenteismului in scoli si faptele antisociale comise de minori pe fondul consumului de alcool au luat o amploare care nu se mai poate ascunde. In cautarea efectului, nu a cauzei, politistii de la Serviciul de Ordine Publica, precum si pe cei de la Compartimentul de Prevenire au dat o raita, vineri, 5 mai, prin barurile si salile de internet si s-au ingrozit de cele descoperite pe teren. In barurile din preajma liceelor si scolilor generale din municipiu au fost gasiti nu mai putin de 59 de elevi care lipseau de la ore. Se pare ca numarul elevilor aflati prin carciumi era insa mult mai mare, dar, dupa ce primele echipaje de politie au descins prin localuri, elevii s-au sunat unii pe altii si, astfel, multi au scapat. Cei prinsi de politisti s-au scuzat ca ar fi fost invoiti de profesori, pentru a-si rezolva diverse probleme sau au declarat ca aveau ferestre si au intrat in baruri ca sa se incalzeasca. Chiar si cu bauturi alcoolice, fapt pentru care au fost amendati si doi barmani, care stiau ca nu au voie sa serveasca minorii cu alcool. Numele elevilor care au fost depistati prin carciumi au fost comunicate Inspectoratului Scolar, care, la randul sau, urmeaza sa ia legatura cu parintii, pentru a-si supraveghea mai atent copiii.
Cele mai citite
Ilie Bolojan: M-am întâlnit de două ori cu George Simion în acest an, dar nu au existat negocieri politice
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că s-a întâlnit de două ori în acest an cu liderul AUR, George Simion, precizând că discuțiile au...
Ilie Bolojan: Instabilitatea politică influențează evaluările agențiilor de rating privind România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că evaluările agențiilor de rating sunt influențate atât de situația economică, cât și de stabilitatea politică și perspectiva...
Agricultura României, între recolte record și secetă: grâul promite un an excelent, porumbul depinde de regiune
Grâul ar putea atinge cea mai bună productivitate din ultimii 15 aniCele mai bune perspective sunt pentru cultura de grâu, una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă