33.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan a atacat la CCR legea care impune ca minimum 40%...

Nicușor Dan a atacat la CCR legea care impune ca minimum 40% dintre sportivii dintr-o echipă să fie români

Președintele Nicușor Dan a transmis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.

„Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte”, a scris șeful statului, marți, pe Facebook.

El consideră că legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.

Legea afectează dreptul la muncă al sportivilor europeni

În plus, susține președintele, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale.

Totodată, în opinia sa, nu se respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă.

Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare”, subliniază șeful statului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă