17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSocialBeneficiarii Programului FIV vor primi voucherele până la finalul anului, anunță ministrul...

Beneficiarii Programului FIV vor primi voucherele până la finalul anului, anunță ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat miercuri că toți beneficiarii declarați eligibili în cadrul Programului FIV și care au semnat contractele de finanțare vor primi voucherele în conturile lor până la sfârșitul lunii decembrie.

„Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii declaraţi eligibili şi care au semnat contractele de finanţare vor primi voucherele în cont”, a transmis Manole într-un mesaj pe Facebook.

Ministrul subliniază că programul reprezintă „speranţă şi şansa la o familie”.

„Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat şi că am reuşit să atingem atât de mulţi beneficiari. Dar ceea ce este mai important este că nu am renunţat. Împreună am salvat acest program şi l-am dus mai departe şi anul acesta”, a adăugat Florin Manole.

Pregătiri pentru 2026 și finanțare europeană

Ministrul Muncii anunță că deja se lucrează la programul pentru anul viitor, care va fi finanțat atât din fonduri europene, cât și din fonduri publice, și va include un număr mai mare de beneficiari:

„Avem datoria să sprijinim fiecare familie care luptă pentru acest vis”.

În noiembrie, Manole preciza că Programul național de fertilizare in vitro va continua să fie finanțat prin Programul Operațional Sănătate, ceea ce reprezintă „un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman, pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o şansă”.

Sprijin bugetar pentru mii de familii

La sfârșitul lunii septembrie, ministrul a anunțat că în urma rectificării bugetare s-au alocat 100 de milioane de lei credite de angajament pentru Programul FIV, sprijin care va permite ajutorarea a peste 6.600 de familii în realizarea visului de a avea un copil.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

PwC: Inteligența artificială schimbă piața muncii. Ce competențe caută tot mai mult angajatorii

Inteligența artificială schimbă rapid modul de organizare a muncii și criteriile de recrutare. Potrivit celui mai recent raport PwC AI Jobs Barometer, tehnologia poate...

Alertă hidrologică severă pe litoral și în Dobrogea: Cod roșu de inundații pentru râurile din Constanța și Tulcea

Hidrologii avertizează că sunt posibile creșteri rapide ale debitelor și nivelurilor apelor, formarea unor viituri rapide și depășirea cotelor de apărare pe anumite sectoareInstitutul...

Idei creative de a amenaja un living modern

Unele livinguri arată impecabil în fotografii, însă par să uite că, la un moment dat, cineva chiar locuiește acolo. Un living modern are o...
Ultima oră
Pe aceeași temă