32.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăCulturăRomânia aduce acasă rămășițele ultimului Domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica

România aduce acasă rămășițele ultimului Domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica

După 168 de ani de la trecerea sa în neființă, Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), ultimul Domn al Moldovei, revine acasă.

Duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 09:30, va avea loc o ceremonie de depunere a sicriului cu rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica, în foaierul Operei Naționale București (ONB).

Evenimentul face parte dintr-un amplu program de ceremonii oficiale și comemorative, desfășurate între 8 și 12 noiembrie, dedicate repatrierii și reînhumării domnitorului, anunță Opera Națională într-un comunicat.

La ceremonie vor fi prezenți managerul ONB, Daniel Jinga, reprezentanți ai Jandarmeriei Române — instituție fondată chiar în timpul domniei lui Ghica — precum și membri ai Familiei Ghica, printre care Mihai Ghica, descendent direct al fostului Domn al Moldovei.

Publicul, invitat să aducă un omagiu

Ceremonia este deschisă publicului, iar bucureștenii pot veni duminică la Opera Națională pentru a aduce un ultim omagiu domnitorului. Sicriul va rămâne expus în foaierul instituției pe parcursul întregii zile.

Tot aici, va fi inaugurată și o expoziție documentară dedicată vieții și domniei lui Grigore Alexandru Ghica.

Expoziția reunește documente, imagini de arhivă și materiale video care ilustrează contribuția sa la modernizarea Moldovei și la edificarea statului român modern – de la fondarea Jandarmeriei Române (1850) până la reformele sociale și legislative ce au pregătit drumul spre Unirea Principatelor.

Rămășițele domnitorului, repatriate din Franța

Rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica au fost aduse în România vineri, din cimitirul Le Mée-sur-Seine, Franța, în urma unei ceremonii religioase desfășurate în prezența Familiei Ghica, a Ambasadorului României la Paris, Ioana Bivolaru, a generalului André Petillot, director adjunct al Jandarmeriei Franceze, și a reprezentanților Jandarmeriei Române.

În România, cortegiul funerar va fi însoțit de onoruri militare și momente de reculegere, în București, Focșani și Iași — orașul unde domnitorul va fi reînhumat.

Organizatori și parteneri

Evenimentele dedicate repatrierii sunt organizate de Jandarmeria Română și Familia Ghica, în parteneriat cu Opera Națională București, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focșani, Televiziunea Română, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.

Domn al Moldovei între 1849 și 1856, Grigore Alexandru Ghica a fost una dintre cele mai vizionare figuri ale secolului al XIX-lea. A promovat libertatea, justiția socială și demnitatea, contribuind decisiv la modernizarea societății românești.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Comemorarea Pogromului de la Iași, avertisment privind reapariția discursului care incită la ură

Președintele Nicuşor Dan a transmis la 85 de ani de la Pogromul de la Iași că discursul instigator la ură reapare în spațiul public,...

România intră sub cupola de foc: cod roșu de caniculă extins în aproape toată țara, cu temperaturi de până la 41 de grade

Începând de duminică, mai multe regiuni vor intra sub cod roșu de caniculă, iar de luni avertizarea se va extinde în cea mai mare...

Trafic restricționat pentru camioane în ziua codului roșu: măsuri speciale pe fondul caniculei extreme

Decizia are ca scop protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic, pe fondul riscului ridicat de deteriorare a carosabilului în condiții de caniculăCirculația...
Ultima oră
Pe aceeași temă