24.1 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăEconomieGuvernul alocă peste 319 milioane de lei pentru susținerea serviciilor sociale la...

Guvernul alocă peste 319 milioane de lei pentru susținerea serviciilor sociale la nivel local

Măsura are ca scop acoperirea creșterilor de costuri cu personalul și menținerea standardelor de calitate în centrele aflate în subordinea autorităților locale

Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, un sprijin financiar de 319,53 milioane de lei, sumă provenită din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, pentru asigurarea funcționării serviciilor sociale din țară, până la sfârșitul anului 2025.

Fondurile vor fi distribuite către unități administrativ-teritoriale din 40 de județe și vor acoperi cheltuieli pentru sistemul de protecție a copilului, centrele de zi și centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități, precum și pentru întreținerea căminelor de bătrâni.

„Prin această decizie, venim în sprijinul autorităților județene și contribuim la menținerea serviciilor sociale esențiale. Ministerul Dezvoltării rămâne partenerul comunităților locale în protejarea categoriilor vulnerabile”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Potrivit Ministerului Finanțelor, proiectul a fost elaborat ca răspuns la solicitările consiliilor județene privind suplimentarea bugetelor pentru serviciile sociale. Măsura are ca scop acoperirea creșterilor de costuri cu personalul și menținerea standardelor de calitate în centrele aflate în subordinea autorităților locale.

Totodată, actul normativ permite utilizarea excedentului bugetar local pentru acoperirea cheltuielilor din sistemul de asistență socială, astfel încât activitatea centrelor să nu fie afectată de lipsa fondurilor.

„Asigurarea continuității serviciilor sociale și sprijinirea celor vulnerabili rămân priorități pentru Ministerul Finanțelor. Alocarea acestor fonduri garantează funcționarea neîntreruptă a centrelor de protecție a copilului și a celor pentru persoane cu dizabilități”, a precizat ministrul Alexandru Nazare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

În regiunile vizate sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/hAdministrația Națională de Meteorologie (ANM)...

Trafic feroviar afectat pe ruta București – Brașov. Trenurile înregistrează întârzieri de până la o oră

Circulația trenurilor de călători pe magistrala București – Ploiești – Brașov continuă să fie afectată sâmbătă seara, după ce defecțiunea apărută pe infrastructura feroviară...

Bacalaureat 2026: s-a încheiat corectarea contestațiilor. Urmează afișarea rezultatelor finale

Ministrul interimar a transmis că, în ciuda unor dificultăți, majoritatea profesorilor și a personalului din sistemul de învățământ au pus pe primul loc interesul...
Ultima oră
Pe aceeași temă