29.4 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăInternaționalCutremur cu magnitudinea 6,1 în vestul Turciei. Ce consecințe a avut

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în vestul Turciei. Ce consecințe a avut

Un seism cu magnitudinea 6,1 a fost înregistrat luni în orașul Sindirgi, din vestul Turciei, a anunțat Agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD), potrivit AP.

Cutremurul, produs la ora 22:48 (19:48 GMT), a fost resimțit și în numeroase alte orașe din această parte a țării, inclusiv la Istanbul și Izmir, potrivit aceleiași surse, care nu a raportat victime.

Peste 200 de replici în urma cutremurului de 6,1 în vestul Turciei: un mort, zeci de răniți

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a zguduit duminică seară provincia Balikesir din nord-vestul Turciei, provocând panică în rândul localnicilor.
Seismul, produs cu puțin înainte de ora locală 20:00, a avut epicentrul la aproximativ 200 de kilometri de Istanbul, dar a fost resimțit puternic și în alte orașe importante, precum Izmir și Bursa.

Cutremurul a fost urmat de peste 200 de replici, cea mai puternică având magnitudinea de 4,6. În zona epicentrului, cel puțin 16 clădiri – inclusiv o moschee – s-au prăbușit.

Pagube majore și clădiri prăbușite

Autoritățile au raportat moartea unei persoane și rănirea altor 29.

Echipele de intervenție au lucrat toată noaptea pentru a salva supraviețuitorii.

Un bărbat de 81 de ani a fost scos în viață dintre ruine, însă a murit ulterior din cauza rănilor grave.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Argentina și-a făcut planurile cu Messi! Decizia luată pentru următorul mare turneu

Federația Argentiniană de Fotbal speră ca Lionel Messi să continue la echipa națională și să evolueze la Copa America 2028.Viitorul lui Lionel Messi la...

Percheziții EPPO la un spital și un consiliu județean într-un dosar de fraudă cu fonduri PNRR

Parchetul European (EPPO) a desfășurat marți șapte percheziții în regiunea Muntenia, într-o anchetă care vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice și abuz în...

Kilometri dați înapoi, prețuri umflate. Românii plătesc mii de euro în plus pentru mașini second-hand falsificate

Manipularea kilometrajului la mașinile second-hand îi face pe cumpărătorii din România să plătească semnificativ mai mult decât valoarea reală a vehiculelorUn studiu al unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă