Ovidiu Herea îl avertizează pe căpitanul giuleștean după episodul tensionat cu galeria
Rapid a suferit prima înfrângere din acest sezon de Superliga, 1-2 pe teren propriu cu Hermannstadt, iar finalul partidei a fost marcat de un moment tensionat. Alexandru Dobre, căpitanul giuleștenilor, a mers în fața fanilor și i-a certat pentru atitudinea lor, însă răspunsul galeriei a fost unul extrem de dur, cu înjurături și jigniri.
„Bă, tu trebuie să fii alături de noi, mă! Să fii alături de noi, noi ne chinuim aici, mă! Veniți ca să ne înjurați? Tu trebuie să susții echipa asta!”, le-a spus nervos Dobre. Replica unor suporteri a fost violentă verbal, iar jucătorul a plecat aplaudând ironic.
Herea: „Cea mai mare greșeală e să te iei la ceartă cu suporterii”
Prezent în studioul Prima Sport, Ovidiu Herea, fost jucător al Rapidului între 2007 și 2013, a comentat incidentul și l-a avertizat pe Dobre:
„Cu siguranţă îl va costa. Suporterul rapidist nu iartă niciodată, atunci când nu ai evoluţii bune te va critica. La Rapid, trebuie să-ţi vezi de treabă. OK, vii după un meci prost, te duci în vestiar, vezi ce ai făcut greşit şi la meciul următor mănânci pământul.”
„Cea mai mare greşeală e să te iei la ceartă cu suporterii. În calitate de jucător, tu trebuie să aplanezi asemenea conflicte. Nu ştiu dacă chiar aşa a stat situaţia. Eu cred că a trecut pe acolo să salute galeria… nu văd logica să te iei de Dobre în momentul ăsta. E singurul care a avut nişte realizări şi a tras echipa după el.”
Astfel, fostul mijlocaș consideră că atitudinea lui Alex Dobre îl poate afecta pe termen lung, într-un club unde relația cu suporterii are un rol esențial.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!