25.7 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăInternaționalEmine Erdogan, Prima Doamnă a Turciei, i-a cerut Melaniei Trump să se...

Emine Erdogan, Prima Doamnă a Turciei, i-a cerut Melaniei Trump să se arate îngrijorată și pentru cei 18000 de copii uciși în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să arate aceeași îngrijorare pentru cei peste 18.000 de copii palestinieni ‘uciși brutal’ în Gaza, așa cum a făcut-o în cazul copiilor ucraineni care au fost victime ale invaziei ruse, potrivit agenției Anadolu.

Într-o scrisoare datată vineri și publicată sâmbătă de presa turcă, Emine Erdogan a lăudat sensibilitatea demonstrată de Prima Doamnă a SUA față de copiii ucraineni, dar a îndemnat-o să își extindă această compasiune și în Gaza, unde a amintit că ‘un copil moare la fiecare 45 de minute’, potrivit UNICEF.

‘După cum ați subliniat chiar dumneavoastră, dreptul copiilor de a crește într-un mediu sigur și afectuos este universal și incontestabil’, a scris Emine Erdogan, adăugând: ‘Acest drept nu este privilegiul nici unei geografii, rase, etnii, grup religios sau ideologii’. ‘Sunt încredințată că veți arăta cu și mai mare forță față de Gaza îngrijorarea pe care ați exprimat-o pentru cei 648 de copii ucraineni uciși în război, deoarece în doar doi ani 62.000 de civili nevinovați – printre care 18.000 copii – au fost uciși brutal’ în enclava palestiniană, a mai scris ea.

Ermine Erdogan a amintit cuvintele cuprinse într-un raport al UNICEF care descriau suprafața Fâșiei Gaza drept ‘un iad pentru copii’ și subteranul enclavei palestiniene drept ‘un cimitir’ și i-a cerut Melaniei Trump să-i trimită prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu o scrisoare similară cu cea pe care a adresat-o președintelui rus Vladimir Putin în care și-a exprimat îngrijorarea pentru copiii ucraineni.

Soția lui Erdogan și-a încheiat scrisoarea menționând cazuri concrete de victime, precum cel al lui Hind Recep, în vârstă de șase ani, ciuruită de ‘335 de gloanțe’.

Prima Doamnă a Turciei a remarcat că este prea târziu pentru cei peste 18.000 de bebeluși și copii morți, ‘dar pentru cei peste un milion de copii care încă supraviețuiesc în Gaza încă mai avem o șansă’.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UniCredit Bank reduce prognoza de creștere economică a României la 0,2% în 2026

Economia României va înregistra o creștere de doar 0,2% în 2026, potrivit Buletinului de analiză macroeconomică al UniCredit Bank pentru trimestrul al doilea.Estimarea este...

Horoscop 21 iulie 2026. Zodiile care pot avea parte de oportunități neașteptate și schimbări importante

Horoscop 21 iulie 2026. Ziua vine cu energii favorabile schimbărilor, deciziilor inspirate și noilor începuturi. Pentru unele zodii, o schimbare de direcție poate aduce...

S-au stabilit primele calificate la Mondialul din 2030! FIFA pregătește o ediție fără precedent

FIFA are deja șase echipe naționale calificate la Campionatul Mondial din 2030, competiție care va marca centenarul turneului final.La doar câteva ore după finala...
Ultima oră
Pe aceeași temă